Fermierii maramureșeni se arată din ce în ce mai dezamăgiţi de eliminarea cotei de lapte, mai ales că în ultima vreme preţul acestuia este într-o continuă scădere, iar numărul comercianţilor crește simţitor. Nu doar eliminarea cotei de lapte este factorul care a dus la îmulţirea comercianţilor din pieţe, ci şi faptul că procesatorii au impus anumite limite asupra cantităţilor de lapte și au redus zilele în care se putea colecta acesta, lucru care le-a adus fermierilor mari bătăi de cap.
Şi închiderea câtorva centre de colectare a laptelui le-a dat peste cap planurile producătorilor, care sunt nevoiţi să îşi îndrepte atenţia spre alte puncte de desfacere a laptelui, precum pieţele agroalimentare, de aici şi numărul destul de ridicat de comercianţi.
„Normal că vine lumea aici, că doar ce să facă cu laptele? Că nu este cine să îl cumpere, şi aşa nu avem cumpărători”, a spus o comerciantă.
„Vine lumea acuma să vândă mai mult la piaţă, dar cumpărători avem aşa mai potrivit”, a spus o altă comerciantă.
„Acest lucru ne încurcă, pentru că nu ne mai primim banii pentru cotă, cum se dădea acea subvenţie. Acuma până se obișnuieşte lumea nu ştie nimeni ce să facă, dar înainte era mai bine pentru că se dădea o subvenţie pentru porumb şi pentru mâncare la animale, pentru că la o vacă trebuie foarte multe lucruri. Este greu, pentru că trebuie să luăm oameni la lucru, să facem fânul, iar acum ne va fi mai greu, dar nu ne înţelege nimeni”, a spus una dintre persoanele care se ocupă cu producţia şi comercializarea laptelui.
În momentul de faţă, preţul laptelui pentru o cantitate mai mare de 1000 de litri este de 80 de bani pe litru, iar în cazul în care fermierul nu poate să distribuie o cantitate mai mare de 1000 de litri, acesta va primi doar 75 de bani pentru un litru.
Stiri de actualitate:
IPJ MARAMUREȘ: Atenție la bunurile lăsate la vedere în autovehicule!
AJOFM: Locuri de muncă în Maramureș
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă miercuri, 30 septembrie în Baia Sprie
VIDEO: Toamna vine cu probleme pentru sindicate
AEROPORTUL INTERNAȚIONAL MARAMUREȘ: A fost semnat contractul de finanțare pentru realizarea parcului fotovoltaic
FOTBAL: Se fac înscrieri pentru fete la Academia Minerul
VERIFICĂRI ale construcțiilor hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inundațiillor din județul Maramureș
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Școala Generală din Arduzel poartă numele Kós Károly de 20 de ani
SPF SIGHET: Autoturism căutat de autoritățile olandeze, în valoare de peste 100.000 de lei, depistat de polițiștii de frontieră
SALVAMONT MARAMUREȘ: Doi cetățeni ucraineni, recuperați în zona Poienile de Sub Munte
BAIA MARE: Se organizează Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți
ATELIER DE LUCRU MANUAL la Filiala Traian – O floare, un buchet, o idee
ISU MARAMUREȘ: Un coș curățat la timp înseamnă o iarnă liniștită
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 29 septembrie în Baia Mare
VOLEI: Știința Explorări, la Cupa SCM Zalău
SIGHET: Prins beat și fără permis la volanul unei mașini neînmatriculate
BAIA MARE: Acțiune pentru protecția animalelor, desfășurată la Festivalul Internațional Ecvestru
VIȘEU DE SUS: A fost semnalată prezența unui urs
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: O veste bună pentru viața culturală din Baia Mare
MARAMUREȘ: Fermierii sunt din ce în ce mai dezamăgiți de eliminarea cotei de lapte. Vezi care sunt motivele

Lasa un raspuns