Traian Băsescu a dat startul campaniei PD

Recentul discurs al lui Traian Băsescu, ținut în fața unei jumătăți de parlament, într-o țară realmente fracturată în două, poate fi trecut, la prima vedere, în registrul ieșirilor în scenă tipice actualului președinte. L-am văzut pe Traian Băsescu, pentru a mia oară, vorbind într-un discurs interminabil, ca și cum nu el este președinte în această țară, nu el controlează, în mod abuziv și discreționar, toate instituțiile și tot sistemul de putere, ci mai degrabă ca un fel de observator extern detașat și atotștiutor, care dă lecții în toate domeniile. Până aici nimic nou. L-am auzit vorbind despre temele lui preferate – reforma statului, reforma clasei politice, reducerea numărului de parlamentari, în același registru demagogic și populist. Nimic nemaiauzit nici din acest punct de vedere. Și din nou Traian Băsescu s-a comportat nu ca un președinte (în accepția constituțională și democratică a acestei instituții), ci ca un personaj autoritar, despotic chiar, care este un fel de factotum al sistemului politic, deasupra guvernului, justiției, parlamentului. Altfel spus, Traian Băsescu s-a ținut de cuvânt măcar o dată: n-a schimbat absolut nimic din retorica și atitudinea sa.
Dincolo de asta însă, pe fond, sunt câteva elemente care impun o analiză mai atentă. Prima parte a discursului a avut caracterul unei alocuțiuni în fața activului de partid. Al PD în speță, al majorității în general. Traian Băsescu a dat startul campaniei, a trasat liniile generale ale acesteia – de atac și defensivă – și a fixat mesajele pe care pediștii și uneperiștii să le transmită electoratului. Un fel de lecție de învățământ politic adresată unei puteri aflate sub presiune și în căutare disperată de soluții salvatoare…atâta cât mai pot salva ele după 3 ani de dezastru.
Deriva actualei guvernări este demonstrată astfel și de clara incongruență și disonanță între retorica lui Traian Băsescu de acum o lună sau două, care denunța orice promisiuni electorale și graba cu care a anunțat varianta măririi salariilor în iunie. Să de aducem aminte că în urmă cu doar câteva săptămâni Băsescu înfiera tentația „politicienilor” de a veni cu propuneri populiste în preajma campaniei. Trecând peste caracterul ipocrit al acestei poziții și peste faptul că teritoriul populismului și al promisiunilor mincinoase, niciodată onorate, aparține actualei majorități, nu putem să trecem cu vederea schimbarea de abordare. Presiunea politică dinspre PD spre guvern crește pe măsură ce ne apropiem de campanie, iar gradul de conformare al executivului la această presiune va da măsura obedienței lui Mihai Răzvan Ungureanu în raport cu Traian Băsescu și regimul său.
Despre chestiunea de fond a măririi salariilor ar trebui spuse câteva lucruri. Nu este vorba de fapt de o mărire, ci în cel mai fericit caz de o revenire la nivelul anterior tărierilor, care n-ar reprezenta decât achitarea unei obligații morale și legale. Specialiștii în economie au observat faptul că reducerea salariilor n-a produs efecte în termeni de consolidare bugetară, deoarece banii au fost risipiți pe contracte grase date clientelei politice a PD și UNPR. În aceasta rezidă una dintre marile minciuni ale actualei puteri, care vinde propaganda că „nu se putea altfel”. Ba da, se putea și fără tăieri brutale și nediferențiate de salarii, dacă puterea n-ar fi sifonat banii publici și nu i-ar fi aruncat pe parcuri în păduri, panseluțe, telegondole sau patinoare în sate. Sacrificiul celor care s-au trezit peste noapte cu veniturile drastic diminuate a fost inutil, de el beneficiind exclusiv cei din rețeaua de interese și corupție a puterii.
Urmând logica în care a fost guvernată România în ultimii trei ani nu este exclus să asistăm la o mărire electorală de salarii în iunie, adică exact înainte de alegeri, în paralel cu jaful din bani publici, pentru că, nu-i așa, PD are nevoie de resurse de campanie electorală, strategia „miturii” electoratului fiind singura pe care mai poate conta. În aceste condiții 2012 ar putea semăna cu anul 2009, în care guvernul să ia măsuri electorale, prefecându-se că nu este criză, cu gândul doar la ziua alegerilor.