Polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației au descoperit și confiscat, în PTF Halmeu și la frontiera verde, 2.914 pachete țigări de proveniență ucraineană, în valoare de peste 30.000 lei.
În urma acțiunilor, doi cetățeni români sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă.
Ieri, 12 decembrie, în jurul orei 20.00, la nivelul Sectorului P.F. Sighetu Marmației, polițiștii de frontieră au declanșat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări de proveniență ucraineană.
Aceștia au oprit în trafic pentru control, pe raza localității Crăciunești, jud. Maramureș, un autoturism marca Audi, înmatriculat în România, condus de către un cetățean român. În autoturism se mai aflau în calitate de pasageri și soții I. și A.M., în vârstă de 23, respectiv 27 de ani, ambii domiciliați pe raza jud. Maramureș.
Polițiștii de frontieră au descoperit, în portbagajul autoturismului, două sacoșe cu țigări, de proveniență ucraineană, despre care femeia a declarat că-i aparțin.
Drept urmare, persoanele în cauză și sacoșele cu țigări au fost duse la sediul sectorului, unde în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 500 pachete țigări, în valoare de 5.850 lei.
Întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar în continuare se desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.
Și polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Valea Vișeului –I.T.P.F. Sighetu Marmației, pe timpul desfășurării unei misiuni de supraveghere și control, au descoperit în apropierea frontierei de stat mai multe colete care conțineau țigări de proveniență ucraineană.
În urma inventarierii coletelor a rezultat cantitatea de 1.980 pachete cu țigări, marca, în valoarea de 23.000 lei.
Întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar cercetările continuă în vederea identificării tuturor persoanele implicate și a documentării întregii activități infracționale.
Stiri de actualitate:
DGASPC MARAMUREȘ: Noi reguli pentru contestarea certificatelor de încadrare în grad de handicap
CASA DE SĂNĂTATE MARAMUREȘ: Ziua Mondială a Osteoporozei – Prevenție, diagnostic și tratament
ITPF SIGHET: Copii în vizită la Poliția de Frontieră
SIGHET: Lucrări pe strada Xenopol și restricții temporare de circulație
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Prin campania „Maramureș, te ascultăm!”, mergem din localitate în localitate și din casă în casă
HANDBAL: Minaur va întâlni o echipă de Divizia A în optimile Cupei României
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 20 octombrie în Satu Nou de Jos, presiune redusă în Ulmeni și localitățile limitrofe
FOTBAL: István Kovács va arbitra pe Bernabeu, în Liga Campionilor
VITAL: Intervenție programată – presiune redusă la furnizare apă potabilă marți, 20 octombrie în Ulmeni și localitățile limitrofe
SIGHET: Ordin de protecție provizoriu pe numele unui bărbat care și-a agresat soția
FOTBAL: Victorie în deplasare pentru CSM Sighet
SPECIAL: Jandarmii maramureșeni, alături de salvatorii internaționali la Maltese Rescue Maneuvers
ATELIER DE JOACĂ pentru toate vârstele la Filiala Traian
COLONIA PICTORILOR: Proiecția filmului artistic „Tânărul Washington” – 250 de ani de la nașterea Statelor Unite ale Americii
SIMPOZION: „Arestarea episcopilor – de la martiriu la fericire”, ediția a XXI-a
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă luni, 19 octombrie în Baia Mare, Baia Sprie ți Tăuții Măgherăuș
HANDBAL: Înfrângere pentru fetele de la Minaur la Craiova
FOTBAL: Remiză albă în deplasare pentru Minaur, care rămâne pe locul 1
BAIA MARE: O nouă acțiune de colectare deșeuri textile
ȚIGĂRI DE PROVENIENȚĂ UCRAINIANĂ: Aproximativ 3.000 de pachete confiscate la frontiera de nord

Lasa un raspuns