CASA DE PENSII: Peste 2.000 de persoane rezidente în țările UE, în evidența de plată

CASA DE PENSII: Peste 2.000 de persoane rezidente în țările UE, în evidența de plată

 Casa Județeană de Pensii gestionează dosare şi în aplicarea acordurilor de securitate socială încheiate cu Republica Moldova, Israel, Canada și Turcia. Instituția are în evidenţa de plată a pensiei internaționale peste 2.000 de persoane rezidente în ţările Uniunii Europene.

Din punctul de vedere al cetățeniei persoanei, regulamentele europene aplicate Casei Județene de Pensii vizează cetațenii statelor membre ale Uniunii Europene si ale Spațiului Economic European. Situația cererilor de acordare a unor prestații comunitare pe categorii de cereri în perioada 30 septembrie 2016  – 30 septembrie 2017 se prezintă astfel:
”Cea mai mare pondere o au dosarele cu Germania, 31% în proces, 1.780 de dosare, după care Ungaria 19%, Italia 17%, Spania 14%, Austria 8% și alte țări europene. În afară de aceste dosare comunitare pe care le realizăm pentru țările din Uniunea Europeană, noi mai gestionăm și dosare internaționale care sunt constituite în baza unor acorduri cu diverse țări. Astfel, avem 18 dosare cu Canada, cu Moldova 5, cu Israel avem 155 și cu Turcia 2 dosare”, informează directorul executiv al CJP, Lucica Pop. 
La data de 30 septembrie, Casa Județeană de Pensii Maramureș avea în evidenţa de plată a pensiei un număr de 2.084 persoane rezidente în ţările UE. 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.