SIGHET: Ordin de protecție provizoriu pe numele unui bărbat care și-a agresat soția

Polițiștii sigheteni au fost sesizați sâmbătă, prin 112, despre izbucnirea unui conflict între doi soți. În urma verificărilor preliminare efectuate, polițiștii au stabilit că, pe fondul consumului de alcool, un bărbat de 43 de ani a agresat-o fizic pe soția sa, în vârstă de 49 de ani. 

„În vederea evaluării situației de fapt, polițiștii au completat formularul de evaluare a riscului, rezultatul acestuia indicând existența unui risc iminent. În consecință, pe numele bărbatului a fost emis un ordin de protecție provizoriu, în vederea protejării victimei. Cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea procurorului de caz, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie”, informează IPJ Maramureș.

Polițiștii reamintesc faptul că violența domestică nu trebuie tolerată sau trecută sub tăcere. Persoanele care se confruntă cu astfel de situații sunt încurajate să solicite sprijinul autorităților și să sesizeze de îndată orice act de violență prin apelarea numărului unic de urgență 112.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.