Peste 200 de filme din 53 de țări vor putea fi vizionate anul acesta la Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF), al cărui invitat special este actorul francez Alain Delon, ce vizitează pentru prima dată România și care va primi Premiul pentru întreaga carieră, au informat organizatorii.
Președintele TIFF, regizorul Tudor Giurgiu, a declarat, într-o conferință de presă, că anul acesta este pentru prima dată când festivalul, aflat la a XVI-a ediție, include un program destinat profesioniștilor de film din cinematografie.
‘Este pentru prima dată când TIFF își propune să includă în cadrul lui un foarte ambițios program destinat profesioniștilor de film din cinematografie. Vor veni din toată lumea aproape triplu numărul față de anii trecuți de producători, de regizori, în special din zona Europei, oameni care caută să investească în proiecte noi de film, oameni interesați de business-ul de film. Cred că este pentru prima dată când TIFF ajunge să aibă o amprentă importantă nu doar la nivelul descoperirii de cineaști tineri, devine un player foarte activ în stimularea coproducțiilor cinematografice din Europa. Este pentru prima dată când Consiliul Europei, prin Fondul Eurimage, de stimulare a coproducțiilor, include TIFF-ul în …. cred că suntem doar zece festivaluri din Europa în care se acordă premii importante pentru stimularea coproducțiilor’, a declarat Tudor Giurgiu.
El a apreciat că TIFF 2017 are un număr impresionant de invitați străini, care vin în special pentru Zilele Filmului Românesc și pentru programul Trasilvania Pitch Stop, în cadrul căruia regizori tineri, aflați la primul sau al doilea lung-metraj din carieră pot găsi sprijin financiar pentru proiectele lor.
Dintre actorii români, echipa TIFF a ales să o celebreze, în acest an, pe actrița Tora Vasilescu, care va fi distinsă cu Premiul de excelență pentru merite deosebite și pentru contribuția adusă cinematografiei noastre. Premiul va fi acordat la Gala de închidere, care va avea loc pe 10 iunie.
De asemenea, sir Derek Jacobi, actor britanic cunoscut din filemele Little Dorrit (1983), The Gladiator (2000) sau The King’s Speech (2010), va participa, în cadrul TIFF la premiera filmului Povestea iubirii, alături de regizorul roman Radu Mihăileanu. O întâlnire după un deceniu va avea loc și între actorul Armand Assante și actorul Răzvan Vasilescu, care au jucat, acum 10 ani, în California Dreamin, și care revin la TIFF pentru proiecția filmului The Wanderers, regizat de Dragoș Buliga, în care joacă, din nou, împreună.
O vedetă a cinematografiei din partea de răsărit a lumii, regizorul indian S. S. Rajamouli, va sosi la Cluj pentru a-și prezenta continuarea blockbuster-ului Baahubali: The Conclusion, franciza indiană cu cele mai mari încasări din toate timpurile. Și Ildiko Enyedi, regizoarea premiată recent la Berlin cu Ursul de Aur pentru On Body and Soul, va veni la TIFF.
Dintre membrii juriului care au fost confirmați până în acest moment se numără actrița Clotilde Courau, Prințesă de Veneția și Piemont, criticul de film Geoff Andrew și regizorul Marian Crișan.
Marea noutate a ediției din acest an, după cum s-au exprimat organizatorii, este InfiniTIFF, un program dedicat inovației și experimentelor care va fi inaugurat în clădirea fostei Case de Modă din Cluj-Napoca. Aici vor fi prezentate o serie de filme VR (Virtual Reality), cinema interactiv, proiecții de filme din era Zoutube, alese de vloggeri cunoscuți, ateliere de creare a unor experiențe VR și o instalație unică, aducă în avanpremieră mondială la TIFF — Doom Room și accesibilă doar persoanelor peste 18 ani.
În ceea ce privește proiecțiile speciale din acest an, primul eveniment va avea loc la deschiderea din 2 iunie, de la ora 20,45, în Piața Unirii, unde va putea fi vizionat Regele Belgiei, în prezența regizoarei și a personajelor din film, urmat de un concert al Sirenelor de la Marea Neagră, formația feminină din film.
Tot în Piața Unirii, publicul îl va putea întâlni, pe 9 iunie, pe legendarul Alain Delon, în proiecția specială Afacerea Pigot.
Printre evenimentele special pregătite pentru această ediție a TIFF sunt proiecția filmului Moartea obosită, capodopera lui Fritz Lang, în Bierica Romano-Catolică, la a cărei orgă va cânta, pe parcursul filmului, Thierry Escaich, animația Lotte, mon amour sau clasicul film regizat de Buster Keaton, The General, acompaniat live de muzica originală a celor de la Trio Diallele.
Stiri de actualitate:
MARAMUREȘ – Un ținut, o mie de povești la Nisa
MARAMUREȘ BIKE: Atenție, capcană mortală pe traseul Cruce Albastră, Valea Roșie
UNGARIA a inaugurat primii peste 28 de kilometri ai drumului expres M49, care va lega autostrada M3 de granița cu România
AJOFM MARAMUREȘ: 334 locuri de muncă vacante în județ
SIGHETU MARMAȚIEI: Municipiul de sub Solovan are încă trei Cetățeni de Onoare
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 30 octombrie în Baia Mare
SIGHETU MARMAȚIEI: 19 șefi de promoție din Maramureșul Istoric au fost răsplătiți pentru munca lor asiduă
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE și-a mutat activitatea la Teatrul de Păpuși
SIGHETU MARMAȚIEI: Închiderea circulației pe Podul Abator
MARAMUREȘUl, gazda Conferinței Naționale Salvamont 2026 – Președintele Gabriel Zetea, distins pentru contribuția la dezvoltarea salvării montane
RUGBY: „Zimbru” convocat în lotul „stejarilor” pentru Nations Cup
EXPOZIȚIE: Toamna prinde culoare la Casa de Cultură din Baia Sprie
BAIA MARE: Peste 2.000 de vizitatori la Muzeul de Mineralogie în cadrul programului Școala Altfel
HANDBAL: Jucătoare de la Minaur în lotul lărgit pentru Campionatul European
PROIECTUL MEDICUNITY – program de instruire în tehnici moderne de urologie, la Baia Mare
VIDEO: CNS Cartel Alfa urgentează negocierile cu noul premier
VIDEO: Cupa României la Taekwon-do ITF – Juniori III, la Baia Mare
ASOCIAȚIA ESPERANDO: Rezultatele unui proiect dedicat autonomiei și incluziunii persoanelor cu dizabilități
BAIA MARE: Campania de deratizare a fost prelungită
TIFF 2017: Peste 200 de filme, proiecții speciale și mari actori prezenți pe scena festivalului în acest an

Lasa un raspuns