TENIS: Peste 50 de sportivi din toată ţara au participat la Cupa Marmaţia la tenis de câmp

TENIS: Peste 50 de sportivi din toată ţara au participat la Cupa Marmaţia la tenis de câmp

În perioada 20-21 iunie la Sighetu Marmaţiei a avut loc Cupa Marmaţia la tenis de câmp, o competiţie la care au participat peste 50 de sportivi din toată ţara. Câştigătorii au fost răsplătiţi cu diplome, cupe şi echipament sportiv.
Sportivii care au participat la Cupa Marmaţiaau avut parte de o vreme nefavorabilă. Dacă sâmbătă, participanţii au fost nevoiţi să joace în una din sălile de sport, duminică vremea a fost de partea organizatorilor, astfel că semifinalele şi finalele acestei competiţii au avut loc în aer liber. Eugen Mihaljek, antrenorul secţiei de tenis a CSS Sighet şi organizatorul acestei cupe, a avut aşteptări mari de la sportivii pe care i-a antrenat.
„Vreau să spun că un  premiu special va fi atribuit lui Vlad Oniţa care este jucătorul care în cariera lui a obţinut multe trofee pe plan intern, iar pe plan internaţional a culminat cu câştigarea turneului de la Nottingham din Anglia, turneu pe care la vârsta junioratului l-a câştigat şi Andy Murray, actualul campion olimpic” a declarat Eugen Mihaljek, organizatorul acestei competiţii.
Din partea Federaţiei Române de Tenis a fost delegat ca arbitru Cristian Miholca.
„Ştiţi cum e, eu sunt delegat al Federaţiei Române de Tenis, însă eu revin cu drag, când sunt întrebat eu optez pentru această competiţie. Da, revin cu drag tot timpul, domnul profesor Mihaljek e un fost antrenor şi al meu de pe vremuri şi apreciez munca lui şi tot timpul vin cu mare drag aici” a spus Cristian Miholca, arbitru FRT.
Organizatorii acestui turneu promit că vor realiza şi în viitor astfel de competiţii.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.