VIDEO | Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, ultima sărbătoare din anul bisericesc

Sărbătoare mare pentru credincioși în 29 august. La această dată sărbătorim Taierea Capului Sfantului Ioan Botezatorul. Aceasta este ultima mare sărbătoare din anul bisericesc, pentru ca pe 1 septembrie începe un nou an. 

În această zi se ține post aspuru iar în lăcașurile de cult au loc slujbe religioase.

”Ne găsim în ajunul sărbătorii care încheie anul bisericesc, 29 august, Taierea Capului Sfantului Ioan Botezatorul, unul dintre cei pe care îl numim ultimul proroc al vechiului testament, cel care încheie ciclul prorocilor dar totodată cel care deschide cartea vieții pentru cei care au venit după mântuitorul nostru Iisus Hristos, adică cel mai mare om născut din femeie dar cel mai mic în împărăția lui Dumnezeu. Despre Ioan Botezătorul aflăm că Irod la influențele Irodiadei îi va tăia capul pentru că a spus adevărul. Adevărul este dureros de multe ori dar ne face liberi, libertatea pe care ne-o oferă Dumnezeu în spiritul adevărului și al dreptății s-ar putea să nu fie conform cu principiile lumii acesteia”, a explicat preotul Vasile Fodoruț.

Potrivit tradiției populare în această zi nu este permis să se taie nimic cu cuțitul, ci totul se rupe cu mâna, și nici nu se lucrează cu obiecte ascuțite.

Mai multe semnificații ale acestei sărbători veți putea afla la Tv Sighet la emisiunea Cuvânt de învățătură care se difuzează sâmbătă de la ora 18:00 și duminică de la ora 13:00.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.