Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din California, San Francisco, au descoperit că singurătatea în cazul oamenilor bătrâni poate duce la declin şi în unele situaţii la moarte prematură.
Lucrarea cercetătorilor a fost intitulată „Singurătatea în cazul Bătrânilor“. Studiul a fost realizat pe un grup de 1.600 de adulţi cu vârsta medie de 71 de ani. Concluziile au arătat că peste 23% din participanţii singuri au murit într-un interval de şase ani de la începutul studiului, în comparaţie cu doar 14% dintre cei care aveau companie, informează The Independent.
Deasemnea studiul arată că 43% dintre persoanele de peste 60 de ani se simt izolate.
Acesta nu este singurul studiu care leagă singurătatea de moarte prematură. Cercetătorii de la Brigham Young University, din Utah au prezentat în 2010 o teorie conform căreia legăturile sociale cresc speranţa de viaţă. Astfel oamenii care au prieteni apropiaţi şi o relaţie strânsă cu familia trăiesc mai mult.
Stiri de actualitate:
COLONIA PICTORILOR: Anuala Artelor 2026 – 121 de lucrări de artă, creațiile a 67 de artiști
SPITALUL MUNICIPAL SIGHETU MARMAȚIEI: A fost lansat proiectul transfrontalier T.I.N.A.
SALVAMONT MARAMUREȘ: Marie Nordgren, vicepreședinta Comisiei Internaționale de Salvare Alpină, în Maramureș
MUZEUL JUDEȚEAN DE ISTORIE: Descoperiri arheologice la Ciceu-Corabia
PLANETARIUL MOBIL al Muzeului de Științe Astronomice în Parcul Central la Sărbătoarea Castanelor
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de circulație pentru desfășurarea evenimentului ”Sighet Run 700”
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 10 septembrie în Baia Mare, Seini și Tăuții Măgherăuș
BAIA MARE: Prima săptămână de școală și primele activități desfășurate de polițiști alături de elevi
BAIA MARE: Prins la volan beat criță. Avea 2 mg/l alcool pur în aerul expirat
ATENȚIONARE METEO: Cod galben în Maramureș
FEREASTRA are un secret pe care puțini proprietari îl exploatează la maximum
VIDEO: Vernisajul expoziției de artă fotografică URBÁNagybánya din a doua zi a Főtér Fesztivál 2026
NORD LITERAR: Încep înscrierile pentru concursul „Cărțile Anului”
BAIA MARE: Începe proiectul „Săsar & Firiza fără Plastic”
PIAȚA MUNCII: Posturi vacante în Maramureș
ASOCIAȚIA ESPERANDO: Tabără recreativă la mare pentru 30 de persoane cu dizabilități, părinți, aparținători
MUZEUL MARAMUREȘAN: Vacanță în curtea muzeului – o experiență frumoasă, plină de bucurie
SPECIAL: Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, partener într-un proiect aniversar UNESCO
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Expoziție dedicată celor 130 de ani de la înființarea Școlii de pictură de la Baia Mare la Institutul Liszt din București
STUDIU: Părinţii şi bunicii trăiesc mai mult dacă sunt vizitaţi mai des

Lasa un raspuns