Absolventii de clasa a VIII-a au o saptamana incarcata. Incepand de astazi, 20 iunie, ei sunt protagonisti ai Evaluarii Nationale care presupune doua probe de examen: Limba Romana si Matematica, plus limba materna pentru elevii care apartin altor etnii La nivelul municipiului nostru, testul de azi a decurs fara probleme pentru majoritatea celor inscrisi.
Absolvenţii claselor a VIII-a au trecut astăzi prin emoţiile primului examen important din viaţa lor de elevi. Startul Evaluării Naţionale s-a dat cu proba scrisă la limba şi literatura română, care a început în jurul orei 9.00 după ce varianta de subiect a ajuns la toate centrele de examen. Parintii si-au asteptat cu nerabdare si mari emotii odraslele, in fata centrelor de examinare.
Candidaţii au avut la dispoziţie 120 de minute pentru a rezolva subiectul, dar majoritatea au ieşit mult mai repede. Basmul lui Slavici a fost pe placul majorităţii, dovadă faptul că cei mai mulţi au ieşit cu zâmbetul pe buze.
Directorul Scolii cu clasele I-VIII “Dr. Ioan Mihaly de Apsa”, profesorul Vasile Danci, ne-a declarat ca este multumit de cum a decurs examenului pana acum si spera ca si proba de matematica sa decurga la fel de bine.
Evaluarea Naţională continuă săptămâna aceasta cu proba de limba maternă pentru minorităţile naţionale, care se va susţine în data de 21 iunie şi cu proba de matematică, programată pentru data de 22 iunie. Rezultatele parţiale se vor afişa în data de 24 iunie. Candidaţii au ieşit din examen înainte de expirarea celor 120 de minute, alocate acestei probe.
Stiri de actualitate:
CAMPANIE DE COLECTARE deșeuri textile în Șomcuta Mare și localitățile aparținătoare
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Toamna în satul de pe Dealul Florilor – se prepară silvoiță pe uliță
MEMORIAL SIGHET: Concurs de eseuri – două teme la alegere
MUZEUL MARAMUREȘAN: Culorile Maramureșului – expoziția se întoarce acasă
PROBE ȘI EVALUĂRI: Etapă încheiată cu succes pentru Salvamont Maramureș la Școala Națională
SIGHETU MARMAȚIEI: Acțiuni de tragere cu armament în Poligon
BAIA MARE: Sărbătoarea Castanelor 2026 – trei zile, două scene, peste 100 de evenimente
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 15 septembrie în Baia Mare și Groși
SIGHET: Întreruperi ale alimentării cu energie electrică pe mai multe străzi
POIENILE DE SUB MUNTE: Accident cu doi răniți. O mașină s-a răsturnat în albia unui râu
BAIA MARE: Restricții de circulație de Sărbătoarea Castanelor – parada pornește de pe Podul Unirii
HANDBAL: Fetele de la CS Minaur, cu gândul la o victorie la Zalău
POLIȚIA DE FRONTIERĂ, pe podium la Sighet Run 2026
APARIȚIE EDITORIALĂ: Memorialul de la Sighet – De la idee la faptă
SĂRBĂTOARE: Înălțarea Sfintei Cruci – Ziua Crucii
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Am sărbătorit cei 700 de ani ai Sighetu Marmației și printr-o competiție de alergare
MUZEUL MARAMUREȘAN este prezent la Palatul Parlamentului, în expoziția ”Scoarțe. Covoare. Păretare. 10 ani în UNESCO”
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă luni, 14 septembrie în Baia Mare și Tăuții Măgherăuș
SALVAMONT: Femeie cu probleme medicale, recuperată din zona Ulmoasa
Start fără probleme pentru elevii sigheteni la prima probă a Evaluării Naţionale

Lasa un raspuns