VIDEO | Starea de alertă, prelungită de astăzi pentru încă o lună

Starea de alertă pe teritoriul României este prelungită de duminică pentru încă 30 de zile, în urma unei decizii a Executivului, anunțată vineri, în timpul ședinței de Guvern. Astfel rămân în vigoare pentru încă o lună mai multe restricții.

În Anexa 2 la HG 668/2020 se precizează că: „purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spaţiile publice deschise, cum ar fi pieţele, târgurile, zonele de aşteptare (staţii de autobuz, peroane şi altele asemenea), falezele, zonele în care se desfăşoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice, în anumite intervale orare, stabilite prin hotărâre a comitetului judeţean/ al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă”.

Documentul mai prevede că spaţiile şi intervalele orare se stabilesc, la propunerea direcţiilor de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, luând în considerare probabilitatea prezenţei concomitente a unui număr mare de persoane în spaţiile şi în intervalele orare respective, unde se constată dificultăţi în asigurarea distanţei fizice de protecţie sanitară stabilite în condiţiile legii.

De asemenea se menţionează că se poate institui izolarea şi carantina persoanelor în condiţiile articolelor 7, 8 şi 11 din Legea 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.