Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare a găzduit ieri evocarea unuia din cei mai cunoscuţi eseişti din România, monah şi deţinut politic în perioada comunistă – Nicolae Steinhardt. Evocarea „Am intrat în închisoare orb şi ies cu ochii deschişi…”, de înalt nivel academic, a fost moderată de arhimandritul Macarie Motogna, stareţul Mănăstirii „Sfânta Ana” din Rohia, unde a trăit marele cărturar.
Ieri s-au împlinit 28 de ani de când părintele Nicolae Delarohia sau Nicolae Steinhardt, cum este cunoscut mai bine, a fost chemat la Domnul, pe vremea când era la Mănăstirea Rohia. De atunci îşi doarme somnul de veci în cimitirul mănăstirii. Anul 2017 este declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române Anul comemorativ al Patriarhului Justinian, al apărătorilor ortodoxiei şi al celor închişi în închisorile comuniste. Părintele Nicolae Steinhardt a fost nu numai un apărător, ci un mărturisitor al credinţei celei adevărate, al credinţei ortodoxe, şi a făcut închisoare în perioada comunistă, perioadă în care s-a convertit în credinţa ortodoxă. Conf. univ. dr. George Ardeleanu, profesor la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, a relatat, cu probitatea sa ştiinţifică în opera marelui erudit, despre convertirea la ortodoxie, situându-l „Între libertatea suferinţei şi fericirea lipsei de libertate: Procesul şi Detenţia lui N. Steinhardt”. „A fost o convertire foarte dificilă (de la iudaism la creştinism n.n.), cu multe momente de indecizie, cu multe momente de dileme, cu multe angoase, cu multe nelinişti; n-a fost o convertire rapidă”, a spus George Ardeleanu. Participanţii la evocare au vizionat, în Muzeul Episcopiei, expoziţia cu documente din perioada de detenţie a lui N. Steinhardt, aflate în dosarele de la CNSAS, expuse pentru prima dată în Maramureş.

Lasa un raspuns