Șoferi beți și oameni răniți în accidente pe șoselele Maramureșului

În urma acțiunilor organizate și desfășurate de polițiștii maramureșeni săptămâna trecută au fost constatate 21 de infracțiuni rutiere, din care 11 pentru consum de alcool. Au fost reținute 94 de permise de conducere și 31 de certificate de înmatriculare.

Au fost situaţii în care persoana de la volan a crezut că fuga este o soluţie pentru a scăpa de răspundere penală. Spre exemplu, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 3.45, poliţiştii au efectuat semnalele de oprire a unui autoturism condus dinspre Piața Revoluției către strada Culturii din Baia Mare. Şoferul și-a continuat deplasarea, a pătruns în intersecția cu strada Culturii pe culoarea roșie a semaforului, a condus apoi pe strada George Coșbuc şi s-a oprit pe strada Victoriei. La volan a fost identificat un tânăr de 27 de ani, din Zalău. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o valoare de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Un alt şofer în stare de ebrietate, implicat într-un accident, a apelat la o altă metodă: a declarat că la volan se afla o pasageră. În fapt, ieri, o femeie de 38 de ani din comuna Cerneşti care conducea un autoturism înspre Baia Mare, a intrat în coliziune cu un autoturism al cărui şofer a frânat pentru a pătrunde pe DJ 184A spre Dumbrăviţa, precum şi cu o mașină care venea dinspre DJ 184A şi care oprise pentru a acorda prioritate. Trei persoane au ajuns la spital cu leziuni. Una dintre pasagerele din cel de-al doilea autoturism acroşat, de 26 de ani, a declarat că ea se afla la volanul mașinii în momentul producerii accidentului, însă cercetarea la faţa locului a relevat că şoferul a fost un tânăr de 27 de ani. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestuia i-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările continuă.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.