SITUAȚII APARTE: Minori care se căsătoresc sau devin părinți

SITUAȚII APARTE: Minori care se căsătoresc sau devin părinți

 Unii tineri își au viața în piept de la vârste fragede. Mame de 16 ani, pe băncile școlii, se maturizează mai devreme ca alte adolescente. Legea le permite tinerilor de 16 ani să-și întemeieze o familie. E de ajuns ca aceștia să aibă acordul părinților și să dovedească faptul că sunt apți din punct de vedere medical pentru a se căsători. 

Majoritatea tinerilor care aleg să spună ”Da” în fața ofițerului de stare civilă înainte de vârsta majoratului provin din mediul rural.  La liceele cu profil tehnologic din Sighet sunt câteva cazuri de tineri căsătoriți la 16 ani, iar unele cupluri au și copii.  
”Din nefericire, avem cazuri cu copii care nasc copii, la baza acestei probleme stă migrația economică, dar și lipsa educației sexuale la nivelul familiei. Mi-aș dori să introduc în programa școlară o oră de educație sexuală. Tinerii sunt foarte deschiși, dar atunci când vine vorba de propria persoană aceștia fac gafe care costă. Apreciez foarte mult că aceste tinere nu au recurs la avort, acesta e un mare lucru și apreciez faptul că mamale și tații acestor tineri sunt alături de ei. Avem și acum la nivelul claselor a XI-a și a XII-a eleve care vor deveni anul acesta mame. Părinții ne-au anunțat că vor fi alături de copii lor. Noi vom fi alături de acești tineri, dar nu încurajăm nașterile premature și aceste căsătorii timpurii. Sunt tinere care se căsătoresc în timpul liceului, nu rămân cu un copil din relații neoficiale. Noi ne bucurăm de faptul că acești tineri nu renunță la școală”, precizează Adriana Vescan, directorul Liceului Tehnologic ”Marmația”. 
În principiu legea spune că o căsătorie poate să aibă loc numai între persoane care au împlinit vârsta de 18 ani. În cazul în care minorul care a împlinit 16 ani dorește să se căsătorească, pentru motive temeinice, se poate realiza însă această căsătorie. Legea prevede încheierea unor acte în vederea căsătoriei cu un minor, fiind nevoie de o autorizație a instanței de tutelă, de acordul părinților și de motive temeinice. Instanța poate să încuviințeze ca o căsătorie să poate să aibă loc, chiar dacă unul sau ambii parteneri sunt minori.
”Partenerii trebuie să aibă vârsta de 16 ani împliniți, să obțină de la medicul de familie un document care să ateste că dezvoltarea fizică și psihică a minorului este adecvată unei căsătorii, pe certificatul medical trebuie să apară mențiunea ”se poate căsători”. De asemena au nevoie de acordul părinților. Sunt și situații în care unul sau ambii părinți să nu-și dea încuviințarea. Și în această situație, instanța de judecată poate să stabilească  dacă este în interesul minorului să se încheie această căsătorie, deci și această divergență poate fi rezolvată de instanța de judecată”, precizează avocatul Anișoara Mihali.
Cererea se depune la primărie după obținerea  avizului instanței de tutelă a judecătoriei de pe raza de domiciliu,  în aceleași condiții ca pentru încheierea unei căsătorii între majori.
”În cazul în care unul dintre părinți este decedat sau nu poate fi găsit, este suficient acordul părintelui care este în viață sau despre care se cunoaște că este în viață. Dacă părinții au fost divorțați, iar copilul a fost încredințat unuia dintre părinți, este suficient acordul acelui părinte”, subliniază Anișoara Mihali.
Tinerii până în 18 ani se pot cununa și religios dacă sunt căsătoriți la starea civilă și obțin o dispensă de la episcopie.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.