În urma unor activităţi specifice poliţieneşti, efectuate ieri, 09 mai, de către poliţiştii formaţiunilor de investigaţii criminale şi de ordine publică din cadrul Poliţiei Municipiului Sighetu Marmaţiei, au fost soluţionate mai multe cauze de furt. Astfel, poliţiştii sigheteni au identificat:
– doi suspecţi care au comis mai multe spargeri în locuinţe de vacanţă din zona limitrofă municipiului. Aceştia sunt: Ilie C., de 23 de ani, Eugen K., de 15 ani, ambii din Sighet.
– unul dintre suspecţii de mai sus, Ilie C., este coautor în cazul altor spargeri, a unor chioşcuri din Piaţa Bazar din Sighet. Ceilalţi suspecţi în cauza respectivă, identificaţi de poliţişti sunt: Lucian T., de 16 ani şi Ştefan T., de 15 ani, ambii din Sighetu Marmaţiei.
Toţi suspecţii sunt cercetaţi în stare de libertate, pentru documentarea întregii activităţi infracţionale;
– un bărbat de 48 de ani, Alexandru H., din Sighet, cu antecedente penale, suspect în două cazuri, o spargere din locuinţă şi un furt dintr-o unitate de învăţământ public. Faţă de acesta din urmă s-a luat măsura reţinerii pentru o perioada de 24 ore, urmând a fi prezentat Parchetului cu propunere de arestare preventivă.
Lasa un raspuns