SIGHET: Sute de sigheteni au venit la Grădina Morii la redarea în folosință a parcului

SIGHET: Sute de sigheteni au venit la Grădina Morii la redarea în folosință a parcului

Distracţia a fost la ea acasă duminică în Parcul Grădina Morii. Sighetenii au dat curs invitației lansată de Primăria municipiului Sighetu Marmaţiei și au venit în număr mare la inaugurarea noului parc Grădina Morii. Autoritățile s-au ținut de cuvânt, respectând termenul dat pentru finalizarea lucrărilor, iar acum totul este nou în parc. Părinţi, bunici, copii, tineri şi bătrâni au venit să vadă schimbările majore care s-au produs şi care erau mai mult decât necesare, ne-au declarat aceştia.

Copiii din oraşul nostru aveau nevoie de un loc unde să se joace, un parc de distracţii în adevăratul sens al cuvântului. Şi exact acest lucru au descoperit ieri în Grădina Morii. Primarul municipiului, Ovidiu Nemeş s-a aflat în mijlocul sighetenilor veniţi la inaugurare împreună cu soţia şi cei doi copii ai săi. I-a invitat pe cei mici să vină cât mai mulţi şi să profite de ceea ce li se oferă. Copii s-au bucurat de picturi pe faţă, ateliere de creaţie, jocuri gonflabile şi multe alte distracţii, totul fiind gratis.

“Parcul Grădina Morii e un loc special pentru noi toţi, e locul în care noi adulţii de azi ne-am petrecut copilăria. Pentru copiii noştri, parcul a redevenit ceea ce trebuia să fie de mult. Ceea ce vedeţi azi e o normalitate. Sighetul de mâine trebuie să aibă investiţii şi amenajări trainice, iar din punct de vedere urbanistic am ridicat ştacheta în Sighetu Marmaţiei pe care va trebui să o continuăm la acelaşi nivel şi de acum încolo” a declarat primarul Ovidiu Nemeş în faţa celor prezenţi în parc.

Sighetenii veniţi în parc sunt foarte mulţumiţi de schimbările apărute şi spun că pentru copii era necesară o astfel de investiţie. Este un loc unde poţi să-ţi petreci într-un mod foarte plăcut  după-amiezile sau zilele libere. “Totul arată minunat, era şi timpul ca aceste schimbări să apară” ne-a declarat un sighetean. “Locul s-a transformat complet, e foarte frumos, iar copiii sunt încântaţi” ne-a mărturisit o bunică venită în parc cu nepoţeii.

Plimbările cu bicicleta, rolele sau skateboard-ul sunt acum o plăcere după ce aleile au fost toate asfaltate, fiind marcat şi un traseu special în acest scop. O altă surpriză plăcută este şi apariţia celor trei foişoare unde ne putem relaxa la răcoare,  la o partidă de şah sau la un joc de table. Prin aceste schimbări parcul sighetean prinde viaţă, culoare şi cunoaşte o altă dinamică. Parcă nicioadtă nu s-au mai strâns atât de mulţi copii la un loc, cum am văzut ieri, la inaugurare. Aparatele de fitness sunt şi ele o noutate. Saşe la număr, acestea oferă posibilitatea cetăţenilor să facă sport în aer liber. Unul dintre acestea este destinat persoanelor cu dizabilităţi. Cei prezenţi ieri în parc le-au încercat şi au făcut puţină mişcare. Grădina Morii este locul unde cetăţenii oraşului se adună să socializeze, să se distreze, să facă plimbări, totul într-un cadru modern de acum, demn de numele oraşului nostru.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.