SIGHET: Producătorii de lactate se plâng că, deși au lăsat din preț, tot nu își pot vinde marfa

SIGHET: Producătorii de lactate se plâng că, deși au lăsat din preț, tot nu își pot vinde marfa

Producătorii de lactate care vin la Sighetu Marmaţiei să îşi vândă marfa sunt în culmea disperării. Cu toate că oferta este foarte bogată, iar preţurile sunt mult mai mici faţă de anul trecut, zilnic sunt nevoiţi să se întoarcă acasă cu marfa deoarece nu au clienţi. Oamenii vin, studiază oferta şi în cel mai bun caz cumpără de poftă câte o jumătate de kilogram de brânză.
Acest lucru se întâmplă zilnic, povestesc comercianţii de lactate.  Aduc marfă cu zecile de kilograme, însă cu mai bine de 80% din cantitate se întorc înapoi acasă deoarece nu au clienţi. Au mai lăsat din preţ cu câţiva lei faţă de cum se vindea marfa anii trecuţi, însă nici aşa nu vine lumea să cumpere. E grea viaţa de producător agricol, spun aceştia, dar fiind singura sursă de venit nu prea au de ales, aşa că îşi încearcă norocul în fiecare zi.
„Nu sunt bani, aşa că merg slab vânzările. Nu vin clienţii să cumpere, vin să vadă. Vindem şi la 15 lei kilogramul, cum putem. Preţurile sunt mai mici comparativ cu alţi ani, iar asta pentru că nu se cumpără. Multă lume e plecată în străinătate, tineretul din ziua de azi nu mănăncă brânzeturi, aşa că nu prea vindem, că nu avem cui”, povesteşte un comerciant de produse lactate.
„Anul trecut pe vremea asta se putea vinde brânza chiar şi la 20 de lei, numai să fi fost, iar în ceilalţi ani şi mai scumpă era. Acuma în schimb vindem la 15-16 lei. Mai sunt şi zile bune, dar sunt foarte rare din păcate”, spune o femeie.
„Toţi clienţii spun că nu au bani, că nu au salarii care să le permită să cumpere, pensiile sunt mici, au datorii şi cheltuieli mari, aşa că nu cumpără produse. Pentru noi iarăşi e foarte greu, că noi trebuie să dăm bani la ciobani, să plătim impozit, mesele din piaţă. Muncim cu noaptea în cap, venim la piaţă la 06:00 dimineaţa şi nu ne putem vinde marfa”, explică un alt producător.
„Merge foarte slab. În fiecare zi venim, stăm aşa şi ne uităm la marfă, că nu cumpără nimeni. Mai vine câte un om, cumpără de 5-10 lei şi nu avem ce să facem, stăm cu marfa pe masă. Şi acum de exemplu e goală hala şi de dimineaţă a fost aşa”, se plânge un alt comerciant.

Cei care vin cu produse lactate de vânzare în piaţa din Sighet spun că norocul lor este că s-a amenajat hala de lapte, unde au posibilitatea să îşi depoziteze produsele la rece, în vitrinele frigorifice.
„Cam de 5-10 lei cumpără lumea, rar care îşi ia un kilogram sau două. Aia deja e mult. Avem noroc cu frigiderele astea din hală, mai punem acolo produsele, dar de cele mai multe ori le ducem înapoi acasă. Avem foarte puţini clienţi într-o zi, poţi să-i numeri. Câte 10-12 în zilele bune”, a mai arătat unul dintre comercianţi.
„Nu e bine deloc, merg foarte slab vânzările. Nu ştiu de ce nu se mai vând produsele noastre, cred că preferă lumea să meargă în supermarketuri după câte am observat. Avem 7 vaci şi oi aşa că aduc în fiecare zi lapte dulce, brânză, urdă. De multe ori le ducem înapoi acasă. Avem noroc cu frigiderele că avem unde să le depozităm”, povesteşte o altă femeie.

Din experienţa anilor trecuţi, producătorii speră ca măcar luna august să le aducă vânzări mai bune, iar asta deoarece este perioada când cei care muncesc în străinătate se întorc acasă.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.