Președintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul pentru promulgarea Legii privind Codul de procedură fiscală, a anunțat Administrația Prezidențială.
Codul de procedură fiscală a fost aprobat de Senat la 28 aprilie și de Camera Deputaților la 24 iunie, după ce în luna martie a fost adoptat de Guvern.
Legea privind Codul fiscal a fost retrimisă, vineri, spre reexaminare în Parlament de președintele Klaus Iohannis.
Consilierul prezidențial Cosmin Marinescu a declarat că unul dintre argumentele pentru care șeful statului a respins Codul fiscal este faptul că acesta nu are acordul FMI și al Comisiei Europene și vine în contradicție cu Strategia fiscal-bugetară și Programul de convergență.
El a arătat că, deși de la nivel guvernamental este confirmată necesitatea unor măsuri care să acopere abaterea de la ținta de deficit, acestea nu au fost, însă, prezentate și nu a fost făcut cunoscut niciun plan privind reducerea cheltuielilor bugetare. "Încă nu știm clar cum va putea arăta bugetul pentru 2016. Ar fi trebuit ca măsurile compensatorii să fi fost prezentate încă de la început, pentru a cunoaște și cealaltă fațetă a relaxării fiscale", a susținut Marinescu.
Coaliția de guvernare urmează să organizeze o sesiune extraordinară pentru rediscutarea acestui document.
Tot luni șeful statului a semnat decretul de promulgare a legii privind anularea unor obligații fiscale.
Legea a fost aprobată pe 24 iunie în plenul Camerei Deputaților, for decizional, cu 302 voturi pentru și 2 împotrivă.
Actul normativ prevede anularea unor diferențe de obligații fiscale principale, precum și obligațiile fiscale aferente acestora, stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă și comunicată contribuabilului, ca urmare a reconsiderării/reîncadrării unei activități ca activitate dependentă, pentru perioadele fiscale de până la 1 iunie 2015 și neachitate până la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Totodată, se anulează contribuția de asigurări sociale de sănătate stabilită prin decizie de impunere emisă și comunicată contribuabilului, datorată de persoanele pentru care baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale de sănătate este mai mică decât salariul minim brut pe țară aferentă perioadelor fiscale cuprinse între 1 ianuarie 2012 și 31 decembrie 2014 și neachitată până la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Stiri de actualitate:
FOTBAL: Victorie la scor pentru Minaur în deplasare
VIDEO: D.S.V.S.A. Maramureș a finalizat în proporție de 100% verificările de control în teren
SALVAMONT MARAMUREȘ: Trei cetățeni ucraineni recuperați din zona Vf. Bârsănescu
VITAL: Cum funcționează Dispeceratul și cum se gestionează sesizările dumneavoastră
MUZEUL JUDEȚEAN DE ISTORIE: Invitație la „Laborator știința în joacă”, o activitate dedicată copiilor, dar și familiilor
BĂILE COȘTIUI – Un loc care a început să prindă viață, intrarea este gratuită
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Spectacolul INBOX – vineri, pe malul Săsarului
BAIA SPRIE: S-a aprobat finanțarea reabilitării Parcului Central
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții temporare de circulație pentru luna octombrie
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 2 octombrie în Vișeu de Sus
VIDEO: Actul privind locurile de muncă de calitate – inițiativă legislativă a Uniunii Europene
AEROPORTUL INTERNAȚIONAL MARAMUREȘ: Zboară din București spre Baia Mare de la 89 € dus-întors
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Duminică, tiroliană, mișcare și voie bună
NORD LITERAR: Concursul ”Cărțile Anului 2026” – Festivitatea de premiere va avea loc la Muzeul Județean de Artă
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 1 octombrie în Baia Mare din cauza unei avarii
SALVAMONT: Amplă acțiune de căutare a unei persoane dispărute
FESTIVAL: Ethnologica Film Fest, la a treia ediție
EVENIMENT DE DEBUT: Dinastia Artelor – invitație la vernisaj expoziție și lansare de carte la Baia Sprie
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Cele mai calde gânduri și urări de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice
DECRET: Iohannis a promulgat Codul de procedură fiscală

Lasa un raspuns