În cadrul Spitalului Municipal Sighetu Marmaţiei a fost prezentă azi dimineaţă o echipă de medici şi asistenţi de la Centrul de Recoltare Sânge Baia Mare, pentru a sta la dispoziţia sighetenilor veniţi să doneze sânge. Numărul celor care s-au prezentat la spital a fost mai mic, comparativ cu lunile precedente când erau peste 20 de donatori. În jur de 10 persoane s-au prezentat azi la centru, uneia dintre acestea fiindu-i interzis să doneze sânge din cauza problemelor de sanatate.
Dacă în lunile trecute numărul sighetenilor prezenţi la centrul de recoltare era destul de mare, azi nu s-au mai prezentat atât de mulţi. Şi cei care au fost ne-au declarat că vin periodic, fie la recomandarea medicului, fie pentru că ştiu că în acest fel pot ajuta pe cineva care se află în suferinţă. Medicul care a evaluat persoanele venite la recoltarea ne-a spus că cei care se prezintă la centru trebuie să înmdeplinească câteva condiţii esenţiale. Să aibă o stare de sănătate generală bună, să aibă vârsta cuprinsă între 18 şi 62 de ani, iar intervalul de timpul dintre două recoltări trebuie să fie de minim 45 de zile. Fiecărui donator i se recoltează 400 de mililitri de sânge. Acesta este trimis la Centrul de Transfuzie din Baia Mare şi de acolo repartizat spitalelor care au nevoie. Dintre cei prezenţi azi la centrul de transfuzie s-a aflat şi o persoană căreia, după consultul medical, i-a fost interzisă recoltarea din cauza diferitelor probleme de sănătate pe care le are.

Lasa un raspuns