Numărul solicitărilor de emitere a cărţilor de identitate a crescut în luna iulie. Spre deosebire de celelalte perioade ale anului, în această lună la Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a persoanelor din municipiul Sighetu Marmaţiei au fost depuse aproape 800 de cereri în acest sens. În sezonul estival sunt solicitate frecvent şi cărţi de identitate provizorii pentru sighetenii cu domiciliul în străinătate, care au nevoie de acest act doar pe perioada concediului pe care şi-l petrec acasă.
Lunile de vară aduc aglomeraţie la Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a persoanelor din municipiu. Datorită străinilor întorşi acasă, numărul solicitărilor pentru eliberarea cărţilor de identitate a crescut, iar termenul de înmânare a cărţilor de identitate a fost redus la 7 zile. După această perioadă, sighetenii pot să îşi ridice personal actul de identitate de la sediul instituţiei.
“În luna iulie a anului 2015, am putea spune că la Serviciul Public Comunitar Local al persoanelor din Sighetu Marmaţiei s-a înregistrat un număr mai mare de persoane care au solicitat diverse documente comparativ cu lunile anterioare.În luna iulie la acest serviciu s-au înregistrat un număr de 784 de cereri din partea persoanelor interesate să-şi schimbe actul de identitate”, a explicat purtătorul de cuvânt al Primăriei Sighet, Mirela Buftea.
Cărţile de identitate provizorii se pot emite doar în situaţiile în care persoana nu posedă toate documentele necesare pentru eliberarea cărţii de identitate sau în cazul cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate care locuiesc temporar în România.
„În această perioadă mulţi concetăţeni de-ai noştri care sunt plecaţi la muncă în străinătate revin acasă şi solicită cărţi de identitate provizorii. În cazul cărţilor de identitate provizorii, termenul de valabilitate al acestora este de minimum 30 de zile şi maximum de un an”, a specificat Mirela Buftea.
Toate cererile de eliberare a actelor de identitate se depun personal, iar în cazul în care solicitantul este în străinătate, depunerea cererii sau înmânarea actului de identitate se poate face şi pe baza unei procuri speciale obţinute de la misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României din statul respectiv.
Stiri de actualitate:
SIGHET: Prins beat și fără permis la volanul unei mașini neînmatriculate
BAIA MARE: Acțiune pentru protecția animalelor, desfășurată la Festivalul Internațional Ecvestru
VIȘEU DE SUS: A fost semnalată prezența unui urs
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: O veste bună pentru viața culturală din Baia Mare
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă luni, 28 septembrie în Baia Mare și marți, 29 septembrie în Tăuții Măgherăuș
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Groapa din tavan – de Mihai Vișinec, miercuri 30 septembrie
BAIA MARE: Finalul sezonului moto, marcat de sute de oameni
SALVAMONT MARAMUREȘ: Intervenție Salvamont Maramureș în zona Cavnic – Ciuha
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Tradiționalul Bal de Sfânta Ana la Ocna Șugatag
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă luni, 28 septembrie în Firiza și Tăuții Măgherăuș
FOTBAL: Remiză pe teren propriu pentru CS Minaur
HANDBAL: Doar egal cu Potaissa
ASOCIAȚIA „PROTEJĂM BAIA MARE”, dar și cetățenii resping ideea amplasării Arcului solar pe Câmpia Tineretului sau în proximitatea acesteia
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Campionatul de fotbal al județului Maramureș găzduit de Dămăcușeni
SPECIALIZARE LA ÎNĂLȚIME: Jandarmi montani de la Borșa, la un stagiu de pregătire pentru intervenții de salvare cu suport aerian
BORȘA: A fost semnalată prezența unui urs
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: În această seară – Tigru de Geanina Cărbunariu
SIGHETU MARMAȚIEI: Inaugurarea Centrului cultural multifuncțional al Memorialului Sighet
AEROPORTUL INTERNAȚIONAL MARAMUREȘ: Peste 60.000 de pasageri în primele opt luni ale anului
SIGHET: Număr crescut de cereri pentru acte de identitate

Lasa un raspuns