SIGHET: Maramures International Film Festival va avea loc săptămâna viitoare. Vezi care sunt ultimele noutăţi

SIGHET: Maramures International Film Festival va avea loc săptămâna viitoare. Vezi care sunt ultimele noutăţi

 Festivalul internaţional de film MMIFF – Maramureş International Film Festival, aflat la prima să ediţie, se va desfăşura în Sighetu Marmaţiei, în perioada 16-19 iulie, şi va deschide competiţia de scurtmetraje, în 16 iulie, cu proiecţia filmului “Rate Me”, film premiat la Cannes 2015 – Director’s Fortnight / Quinzaine des Realisateurs cu premiul Illy Prize pentru Best Short. 

Filmul “Rate Me”, este o producţie 2015 din UK, semnată de regizorul Fyzal Boulifa. Imaginea filmului “Rate Me” este semnată de Taină Galiş, cineasta născută în 
România. 
Filmul “Rate Me” este portretul nu doar amuzant al unei tinere escorte COCO şi a fost considerat o revelaţie a acestui an la Cannes. 
Succesul din 2015 de la Cannes al regizorului Fyzal Boulifa vine la doar trei ani după succesul înregistrat cu filmul “The Curse”, film ce i-a adus acelaşi premiu la Cannes 2012. 
Lista scurtmetrajelor nominalizate la premiul Best Short MMIFF cuprinde producţii şi co-producţii din România, UK, Franţa, Germania, Ucraina, India, Australia, Turcia, 
Moldova, Ungaria. Producţiile şi coproducţiile provenite din Ucraina, Bulgaria, Serbia, Ungaria, Georgia, Rusia, Turcia, sunt nominalizate şi la premiul CROSSING BORDERS Award. 
Filmele studenţeşti ce urmează a fi prezentate publicului din Sighetu Marmaţiei în cadrul festivalului MMIFF 2015 sunt producţii recente ale universităţilor UNATC, U Babeş Bolyai şi Filmakademie Baden-Wurttemberg. 
În cadrul festivalului MMIFF, publicul va putea vedea şi scurtmetrajele de animaţie premiate la ultima ediţie a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Anim’est din Bucureşti. 
Proiecţiile vor avea loc în aer liber, în Parcul Central, începând cu ora 21.15-21.30, publicul fiind invitat să participe la un maraton cinematografic ce se va întinde până târziu, după miezul nopţii. 
Accesul este gratuit, publicul fiind invitat să voteze pentru Premiul Publicului/ Audience Award. 
Festivalul Maramureş International Film Festival îşi propune o familiarizare a publicului din Maramureş cu filmul românesc de scurt şi lung metraj, dar şi cu producţiile străine inaccesibile acestuia în regim de CINEMA. 
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.