Sighet FM a desemnat câştigătorul concursului "Oul Încondeiat"

Sighet FM a desemnat câştigătorul concursului "Oul Încondeiat"

 

A devenit deja o tradiţie ca de sfintele sărbători ale Învierii Domnului, Sighet FM să fie alături de ascultătorii fideli. Şi în acest an, postul de radio al Maramureşului Istoric a organizat concursul Oul Încondeiat, iar astăzi, în cadrul emisiunii „In Gura Lupului” a fost desemnat câştigătorul, care a plecat acasă cu un mieluşel. 
Concursul Oul Încondeiat se află la cea de a treia ediţie şi este organizat de radioul Maramureşului Istoric, Sighet FM. Încă de la prima ediţie, concursul s-a bucurat de un mare succes în rândul ascultătorilor maramureşeni, iar competiţia a devenit din ce în ce mai acerbă. Astăzi, în cadrul emisiunii radiofonice „In Gura Lupului” juriul format din directorul postului de radio Sighet FM, Attila Kantor, alături de Zurlia Alexandra şi Vasile Iusco, au avut dificila misiune de a desemna câştigătorul. 
Trei a fost numărul concurentelor care astăzi au prezentat ouăle încondeiate cu mare maistrie şi talent, pentru a câştiga mult râvnitul miel de Paşte. 
Deşi juriul a apreciat toate lucrările prezentate de cele trei concurente, în cele din urmă a fost aleasă ca şi câştigatoare a acestei ediţii, Alexandra Andreiciuc, o tânără sigheteanca de 15 ani. 
Tradiţia concursului Oul Încondeiat se va repeta cu siguranţă şi anul viitor, până atunci însă organizatorii îi felicită pe toţi concurenţii şi transmit tuturor Sărbători frumoase petrecute în lumina Învierii.    

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.