Flavia Hojda, tânăra sigheteancă absolventă a Colegiului Naţional „Dragoş Vodă” din Sighetu Marmaţiei s-a remarcat pe plan local prin talentul ei muzical. Abilităţile tinerei au fost remarcate şi pe plan naţional în urma concursului „X Factor” la care a participat anul trecut, când ea se afla în ultimul an de liceu. Nici nu a trecut bine prin emoţiile examenului de bacalaureat, când Flavia a primit veşti de la Bucureşti. A primit un telefon din capitală pentru a se prezenta la un casting pentru un film care urma să se bucure de o distribuţie de tineri actori.
„După bacalaureat am fugit la Bucureşti şi după aceea la mare. Am luat castingul pentru filmul „Selfie” şi am şi început repetiţiie. Filmul e regizat de Cristina Iacob. Cu siguranţă m-a ajutat mult şi experienţa de la X Factor să ajung să joc în acest film, pentru că acolo am fost remarcată de cei care m-au chemat la casting. X Factor a fost o rampă de lansare şi sper ca drumul meu să continue tot înspre bine de acuma încolo ”, spune Flavia Hojda.
Cu emoţie în glas, Flavia îşi aminteşte zilele petrecute pe platoul de filmare. Povesteşte cu entuaziasm despre lecţia de viaţă pe care a primit-o în mijlocul unor oameni profesionişti, care i-au îndrumat primii paşi în actorie. Pelicula s-a filmat în vara anului trecut, iar în 9 mai va fi lansat în cinematografele din România. Flavia joacă alături de mai mulţi actori tineri, dar în film apare şi Smiley, Alex Velea sau Răzvan Fodor.
Şansa a fost cu atât mai bine venită, cu cât Flavia urma să dea admitere în toamna lui 2013 la actorie, în Bucureşti.
„Pregătindu-mă pentru acest film, mă pregăteam în acelaşi timp şi pentru admitere, asimilam cunoştinţe noi de la colegii mei care sunt toţi actori profesionişti şi de la profesoara de actorie cu care ne-am pregătit, Mihaela Mihuţ, care s-a ocupat mai mult de mine, fiindcă doar eu eram fără experienţă de acolo. Am avut în gând mai multe variante, dar filmările din vară mi-au cofirmat că actorie vreau să fac mai departe”, recunoaşte tânăra talentată.
Filmul e despre trei tinere rebele care decid să plece la mare înainte de examenul de bacalaureat.
Flavia interpretează rolul tinere Ana Ceauşu, o fată cuminte, conştiincioasă, care învaţă foarte bine, orfană de mamă. Tână are o bursă la Universitatea Princeton, la matematici speciale, dar are un tată foarte strict. Severitatea tatălui şi regimul aspru de educaţie au determinat-o să evadeze alături de cele două prietene ale ei, la mare, chiar în seara banchetului de absolvire a liceului.
„Ana e fata aia cuminte, cu picioarele pe pământ, dar care se pierde la un moment dat şi pleacă la mare cu prietenele ei. Pe urmă regretă ce a făcut şi vrea să se întoarcă acasă”, povesteşte Flavia.
E studentă în anul I la UNATC. A intrat a cincea pe listă şi mărturiseşte că e tot ce putea visa. E o facultate grea, solicitantă, dar i se potriveşte ca o mănuşă.
„La facultate e foarte frumos. Actoria e una dintre cele mai frumoase facultăţi pe care poţi să o faci. Nu e uşor, e greu, trebuie să stăm toată ziua la facultate, uneori plecăm dimineaţa la nouă şi ne întoarccem abia seara la opt, dar îmi place tare mult, e foarte frumos ce facem la cursuri şi nu cred că aş fi putut să aleg altceva care să-mi placă mai mult”, povesteşte Flavia.
Experienţa trăită în ultimii doi ani nu au schimbat-o foarte mult. I-au dat mai multă încredere în ea, dar a rămas aceeaşi făptură plăpândă, sensibilă, care se întoarce cu drag acasă şi care respiră un aer mai curat atunci când stă pe o bancă într-un parc din oraşul natal, decât atunci când aleargă pe străzile capitalei. Ochii îi radiază, în timp ce în mâini ţine un delicat bucheţel de margarete.
„Nu pot să spun că mă regăsesc în Bucureşti, chiar deloc, nu e tocmai oraşul meu preferat, dar sunt înconjurată de oameni frumoşi, am un anturaj prielnic şi asta mă ajută să trec peste părţile mai puţin plăcute. E un oraş atât de aglomerat, aerul e atât de murdar. Când vin aici, acasă, parcă vin într-o altă lume, călătoresc parcă într-o poveste”, mărturiseşte tânăra sigheteancă.
Locuieşte împreună cu două dintre surorile ei mai mari, Maria şi Raluca, două fete la fel de talentate. Maria cântă alături de band-ul Loredanei, în toate apariţiile artistei.
Orientarea ei spre actorie nu i-a ucis marea dragoste, muzica şi chitara ei dragă.
„Chitara o mai iau din când în când şi o şterg de praf. În ultima vreme m-am ocupat mai mult de actorie, dar o să ma apuc din nou de cântat şi poate o să aveţi parte şi de o surpriză”, dezvăluie Flavia.
Întrebată de planurile şi proiectele de viitor, Flavia e foarte optimistă.
„Am mai filmat câte un scurtmetraj cu colegii de la film şi sper să apară să le puteţi vedea”, spune Flavia.

Lasa un raspuns