A ajuns întâmplător la preselecţia de la X Factor. Se afla în Cluj la sora sa mai mare pentru a o ajuta la redactarea proiectului ei de diplomă. A auzit de preselecţia de la X Factor şi încurajată de familie s-a hotărât să participe şi ea, iar astăzi, tânăra sigheteancă Flavia Hojda face parte din dintre cele doua trupe cu care Delia Matache a ramas in concurs la X factor. Părinţii trăiesc emoţii teribile atunci când o privesc din faţa micului ecran, pentru că ştiu că nu e o competiţie uşoară. Talentul tinerilor de la NORD X a reuşit să cucerească inimile telespectatorilor, dar pentru a ajunge în finală au nevoie de votul publicului. Flavia Hojda are nevoie de votul sighetenilor!
Iubeşte muzica de când se ştie. A crescut într-o familie în care muzica este ca pâinea cea de toate zilele. Nu pot trăi fără ea. Tatăl, surorile ei sunt îndrăgostiţi de muzică, iar talentul i-a ajutat să performeze pe scenă, de multe ori în faţa unui public numeros şi a unui juriu exigent. Flavia este acum la X Factor, un concurs care se bucură de un renume mondial, o competiţie care presupune multă putere de concentrare şi abilităţi vocale deosebite.
Flavia formează în cadrul concursului o trupă alături de doi băieţi, unul din Satu Mare şi unul din Târgu Mureş.Se descurcă de minune, dar nu e uşor pentru ei. Trebuie să ţină cont de timbrul vocal al fiecărui membru din trupă, să se adapteze registrului impus de instructorul Delia Matache şi să înveţe o piesă nouă de la săptămână la alta, “dar au evoluat frumos de la o etapă la alta şi sună bine acum împreună, ca o trupă. Mă bucură faptul că sunt uniţi si se înţeleg bine. E important să găsească armonie atât în interpretarea pieselor, dar şi în viaţa de zi cu zi.”, spun părinţii Flaviei.
Reuşesc foarte rar să se audă la telefon, Flavia repetă foarte mult şi nu a avut voie să vină acasă în tot acest timp. Le spune alor săi că e fericită că se află la acest concurs, e ambiţioasă, iubeşte muzica şi se simte natural pe scenă, dar emoţiile e inevitabil să nu te copleşească.
La ultima etapă trupa Nord X a reuşit să scape chiar şi de emoţiile unui duel, iar acum se pregătesc pentru spectacolul live de duminică, dedicat Zilei Naţionale a României, unde vor interpreta, toţi concurenţii doar piese în limba română. Pentru a trece cu bine şi de această etapă, Flavia are nevoie de voturi cât mai multe, are nevoie de susţinerea prietenilor, a cunoştiinţelor, are nevoie de votul tău!

Lasa un raspuns