SIGHET: Facilități pentru contribuabili la Administrația Finanțelor Publice de la 1 iulie

SIGHET: Facilități pentru contribuabili la Administrația Finanțelor Publice de la 1 iulie

Sediul Administraţiei Finanţelor Publice din Sighetu Marmaţiei va suferi unele lucrări de modernizare. În cadrul instituţiei va fi construit un ghişeu la care contibuabilii vor putea să îşi efectueze toate plăţile, astfel că se vor elimina cozile interminabile de care au parte în unele zile, în special în perioada verii.
Începând cu 1 iulie, la toate sediile Administraţiei Finanţelor Publice şi aleserviciilor fiscale teritoriale vor funcţiona ghişeele unice de tip „front office”.
„Acest ghişeu vine în sprijinul contribuabililor, de a nu mai fi purtaţi de la un ghişeu la altul, de la un birou la altul, cum era până acum, ghişeul va fi la parter, va fi conform datelor pe care le deţinem la momentul acesta, va avea un panou de afişaj, unde îşi vor ridica bilete de ordine. Cu orice problemă vor veni, de depunere de documente, pe parte de asistenţă, atât persoane juridice cât şi persoane fizice vor merge la unul din aceste ghişee cu patru funcţionari”, a spus Nicoleta Orza, şefa Administraţiei Finanţelor Publice Sighet.
Dacă vor fi cazuri în care lucrătorii de la ghișeu nu vor putea rezolva vreo problemă a unui contribuabil va fi chemat un angajat de la birouri pentru consultanță. Dacă nici acela nu va găsi o soluție, atunci contribuabilul se va putea înscrie în audiență la conducătorul unității.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.