Legea eutanasierii câinilor fără stăpân a fost adoptată de Parlament. Aceasta stabileşte un termen de 14 zile în care câinii sunt ţinuţi în adăposturi, după care, dacă nu sunt revendicaţi sau adoptaţi, să fie eutanasiaţi. Părerile în rândul sighetenilor despre această lege sunt împărţite. Unii sunt pro, alţii sunt contra.
După ce un copil de patru ani şi-a pierdut viaţa sfâşiat de câinii maidanezi, autorităţile centrale iau atitudine. Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat azi, amendamentul la legea privind câinii fără stăpân. De la tragicul eveniment din capitală, în toată ţara s-a creat un fel de isterie, privind aceste animale, cu toate că problema este una mai veche. Sighetenii din mai toate cartierele oraşului ne-au sesizat problemele cu care se confruntă şi ei, vizavi de câinii străzii. Privitor la legea recent adoptată, aceştia au diferite opinii.
“Mi se pare o idee bună, pentru că peste tot în oraş şi în cartierul unde stau e plin de câini. Să-i ia pe toţi de pe străzi” ne-a spus o sigheteancă. “Nu pot să mă pronunţ, iubesc câinii şi cred că şi ei au suflet. Soluţia ar fi bună pentru cei bolnavi care nu mai mult suferă decât trăiesc” declară un alt locuitor al oraşului. “Mi se prae o idee bună. Eu sunt iubitor de animale, am lucrat cu câini, dar cei care stau pe străzi sunt un pericol pentru cetăţenii oraşului” spune un bătrân. “Nu ştiu dacă să fiu pro, sau contra. Mi se rupe sufletul pentru ei, dar la fel simt şi când mă gândesc şi la copilaşul pe care l-au sfâşiat” este de părere o sighetancă.
Mulţi dintre cei intervievaţi de noi nu ştiu ce ar fi mai bine, dar ştiu sigur că vor să trăiască într-un oraş civilizat, fără câinii comunitari care îi întâlneşti la tot pasul. Cu toate că legea a fost adoptată azi e parlamentari, edilii oraşelor au posibilittea de a amâna eutanasierea.

Lasa un raspuns