Biserica Romano-Catolică din Sighet va avea de zilele următoare un ceas nou, modern. Un alpinist a procedat astăzi la demontarea cadranelor vechi pentru ca de miercuri să poată fi montat ceasul nou.
Ceasul care se află în prezent pe turnul bisericii este unul vechi, care de ani buni nu mai funcţionează şi mai mult decât atât nu poate fi nici reparat, mecanismul fiind şi el învechit. Din motivul acesta, dar şi pentru a schimba puţin aspectul zonei centrale din municipiu, administraţia lăcaşului de cult a decis să facă un efort şi să schimbe ceasul cu unul nou şi modern.
„Vrem să schimbăm ceasul din turla Bisericii Romano-Catolice. Este deja foarte vechi, mecanismul nu se mai poate repara aşa că vom pune un ceas digital. Am început să schimbăm de la cadran tot mecanismul. Va fi un ceas modern, frumos, care va contribui şi la îmbunătăţirea spectrului oraşului nostru, câte ore sunt de atâtea ori va bate clopotul la oră fixă, la jumătate de oră va bate o singură dată”, a declarat Gabriel Ferenczi, administratorul Bisericii Romano-Catolice din Sighet.
Investiţia se ridică la suma de aproximativ 30.000 de lei.
„Ceasul a fost achiziţionat din fondurile bisericii. În acest moment un alpinist ne ajută să dăm jos cadranele vechi iar pe miercuri vor veni ceasornicarii cu mecanismul şi cu cadranele noi. Am început de astăzi pentru a avea destul timp la dispoziţie să pregătim pentru a fi montate cele noi. Vor fi patru clopote montate separat, în acord unul cu celălalt, deci va fi ceva frumos care sperăm să placă întregului municipiu”, a mai precizat Gabriel Ferenczi, administratorul Bisericii Romano-Catolice din Sighet.
Tot în acest an vor demara şi lucrările de reabilitare a lăcaşului de cult, investiţie inclusă într-un proiect din fonduri europene. Acestea se vor desfăşura pe parcursul a doi ani de zile şi vor include reabilitarea faţadei, dar şi a interiorului.
Stiri de actualitate:
AEROPORTUL INTERNAȚIONAL MARAMUREȘ: Zboară din București spre Baia Mare de la 89 € dus-întors
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Duminică, tiroliană, mișcare și voie bună
NORD LITERAR: Concursul ”Cărțile Anului 2026” – Festivitatea de premiere va avea loc la Muzeul Județean de Artă
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 1 octombrie în Baia Mare din cauza unei avarii
SALVAMONT: Amplă acțiune de căutare a unei persoane dispărute
FESTIVAL: Ethnologica Film Fest, la a treia ediție
EVENIMENT DE DEBUT: Dinastia Artelor – invitație la vernisaj expoziție și lansare de carte la Baia Sprie
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Cele mai calde gânduri și urări de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice
SIGHETU MARMAȚIEI: La Podul Abator se desfășoară lucrări de punere în siguranță
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 1 octombrie în Baia Mare
VIDEO: Problemele cu care se confruntă Sindicatul din Administrație
SAITOS KÜRTŐSKALÁCS a câștigat titlul de Kürtőskalács Reform al Anului – 2026
RUGBY: Trei „zimbri” pentru națională la World Rugby U20 Challenger
PLANETARIUL BAIA MARE: Sesiune dedicată științelor universului și observații astronomice în acest sfârșit de săptămână
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ ”PETRE DULFU” BAIA MARE: Activități și cursuri gratuite
NORD LITERAR: A apărut numărul 280 al revistei de cultură cu un conținut bogat
ALĂTURI DE COPII: Acțiuni pentru siguranța elevilor și preșcolarilor în Baia Mare și Sighet
IPJ MARAMUREȘ: Atenție la bunurile lăsate la vedere în autovehicule!
AJOFM: Locuri de muncă în Maramureș
SIGHET: Biserica Romano-Catolică va avea un ceas nou

Lasa un raspuns