BAIA MARE: Incident la simularea prăbuşirii unui avion. O studentă la Jurnalism, bruscată de un agent de pază

BAIA MARE: Incident la simularea prăbuşirii unui avion. O studentă la Jurnalism, bruscată de un agent de pază
Situaţie fără precedent la simularea ce a avut loc în această dimineaţă, la Aeroportul Baia Mare, organizată cu scopul de a testa capacitatea autorităţilor maramureşene în cazul prăbuşirii unui avion pe teritoriul judeţului. O studentă care trebuia să asiste la acest exerciţiu alături de alţi colegi a fost agresată de un agent de pază al Aeroportului Baia Mare. Tânăra, studentă în anul I de facultate, a avut nevoie de îngrijirile paramedicilor SMURD, aflaţi şi ei la faţa locului pentru simulare.
Tânăra, studentă la Facultatea de Jurnalism, a fost prezentă la simularea de prăbuşire a unui avion, alături de mai mulţi colegi. Fata a povestit că li s-a cerut să acţioneze ca şi adevăraţi jurnalişti şi a încercat să se strecoare printre ambulanţe pentru a ajunge la faţa locului. În acel moment, un paznic a smucit-o şi a fost trântită la pământ de agentul de pază. Acesta nu a vrut să comenteze incidentul. 
Tânăra a avut nevoie de îngrijiri medicale, acuzând dureri de spate. „Ni s-a spus că trebuie să arătăm că suntem jurnalişti. Nu am încercat neaparat să forţez dar era uşa deschisă de la aeroport şi am vrut să mă strecor printre ambulanţe. Paznicul respectiv era pe partea dreaptă, eu eram pe partea stângă. În timp ce intrau ambulanţele am intrat pe partea stângă alergând, iar paznicul a trecut printre ambulanţe şi m-a luat aşa, de mijloc, şi m-a dat de pietrişul de acolo, după care m-a luat de geacă şi mi-a zis să ies imediat afară”, a povestit studenta implicată în incident”, a povestit studenta. 
Conducerea Aeroportului Baia Mare a recunoscut că realismul acestei simulări a fost dus un pic prea departe. „Studenţii trebuiau să ajungă la locul accidentului, să fie cât mai energici. Părerea mea este că atât studenta cât şi agentul de securitatea şi-au intrat prea bine în rol”, a spus Traian Brad, directorul operaţional al Aeroportului Baia Mare.  La Aeroportul Internaţional Baia Mare a fost simulată astăzi prăbuşirea unui avion care avea la bord 23 de pasageri, toţi oameni de afaceri. Jurnaliştii maramureşeni nu au fost invitaţi să ia parte la simulare, însă exerciţiul a fost anunţat de ISU Maramureş abia după sosirea echipajelor de prim-ajutor la faţa locului. 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.