În perioada Crăciunului mai multe instituţii din Sighetu Marmaţiei au avut un program special. De asemenea, şi în perioada anului nou programul mai multor instituţii va suferi unele modificări.
De miercuri până în 4 ianuarie casieriile Vital vor fi închise, urmând să se redeschidă începând cu data de 5 ianuarie, de când se va lucra după programul normal. Şi cei de la Direcţia Venituri Sighet vor lucra după un program modificat.
„31 decembrie, 1 şi 2 ianuarie este închis. Revenim în data de 5 ianuarie 2015, când va fi deschisă doar casieria Direcţiei Venituri, unde se vor putea plăti amenzi şi taxe, asta însemnând taxe de buletin, taxe de timbru, impozitele şi certificatele fiscale vor fi eliberate doar începând cu data de 12 ianuarie. În această perioadă, in data de 5-12 ianuarie se face închiderea şi deschiderea de an fiscal”, a declarat Tamara Vasiliu, şefa Direcţiei de Venituri Sighet.
Şi transportul public în comun va funcţiona după un program special.
„Am încercat să corelăm programul de transport pe perioada sărbătorilor, atât Crăciunul cât şi sfârşitul de an, în funcţie de programul de lucru al unor societăţi economice. Zilele libere vor fi în data de 1 şi 2 ianuarie, când nu se lucrează”, a precizat ditectorul companiei Mara Nord, Grigore Şteţ.

Lasa un raspuns