Creștinii ortodocși sărbătoresc astăzi Botezul Domnului (Boboteaza). Alături de ziua Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului, prăznuită în 7 ianuarie, Boboteaza marchează sfârşitul sărbătorilor de iarnă şi, totodată, al celor dedicate naşterii lui Iisus Hristos.
Epifania sau Teofania, aşa cum mai este numită Boboteaza, evidenţiază momentul la care Mântuitorul Hristos S-a făcut cunoscut, fiind mărturisit ca Fiu al lui Dumnezeu de Sfântul Proroc Ioan, cel care L-a botezat în apele Iordanului.
După întoarcerea din Egipt, Familia Sfântă s-a stabilit în Nazaretul Galileii. Mântuitorul Hristos a crescut în Nazaret, tăinuindu-şi înaintea oamenilor puterea şi înţelepciunea dumnezeirii Sale, până la vârsta de treizeci de ani.
Iudeilor nu le era îngăduit să devină învăţători sau preoţi, înainte de a împlini această vârstă. „Pentru aceasta nici Domnul Hristos până la aceşti ani nu a început propovăduirile Sale, nici nu Se arăta că este Fiul lui Dumnezeu şi Arhiereul cel mare, Care a străbătut cerurile până ce s-a împlinit numărul anilor Lui” (Cuvântul la Botezul Domnului – Vieţile Sfinţilor).
Iisus Hristos a rămas în Nazaret, împreună cu Sfânta Fecioară Maria şi cu Sfântul şi Dreptul Iosif, care era lucrător de lemn. În urma morţii Sfântului Iosif, a rămas singur să lucreze lemnul. Prin acest lucru de mână, Iisus câştiga cu multă osteneală hrana pentru El şi pentru Maica Sa.
La împlinirea vârstei de treizeci de ani şi după cuvântul lui Dumnezeu, care l-a trimis pe Sfântul Proroc Ioan în pustie, pentru a-L boteza cu apă, Iisus a venit din Galileea la Iordan, ca să fie botezat de Ioan.
Sfântul Proroc Ioan a avut semn încredinţat de Dumnezeu, după care putea să cunoască pe Mesia, aşa cum spune Sfântul Evanghelist Ioan: „Eu nu-L cunoşteam pe El, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: Peste Care vei vedea Duhul coborându-Se şi rămânând peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfânt” (Ioan, 1, 33).
Deci, ascultând Sfântul Ioan cuvântul lui Dumnezeu, a venit în părţile Iordanului, propovăduind botezul pocăinţei, pentru iertarea păcatelor. La acest fel de botez săvârşit de Prorocul Ioan în Iordan, veneau mulţimile din Iudeea şi Ierusalim şi se botezau mărturisindu-şi păcatele.
Citește continuarea aici.
Lasa un raspuns