În 28 decembrie 2018, a fost publicat în Monitorul Oficial Ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr.146 privind modalitatea de gestionare a cazurilor de violență domestică de către polițiști.
Acest Ordin face aplicabile prevederile Legii nr.217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice, republicată și consolidată și reglementează procedura de intervenție a polițiștilor, dar și procedurile de emitere și de punere în executare a ordinului de protecție provizoriu.
Prevederile ordinului se aplică de către polițiștii de ordine publică, dacă sesizarea privind un caz de violență în familie s-a făcut prin sistemul de urgență 112, sau de orice polițist, indiferent de structura din care face parte, dacă sunt sesizați direct sau s-au sesizat din oficiu. Cu ocazia intervenţiei, în vederea stabilirii existenţei unui risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea persoanelor să fie pusă în pericol printr-un act de violenţă domestică, poliţiştii evaluează situaţia de fapt pe baza formularului de evaluare a riscului.
În situaţia în care concluziile rezultate în urma întocmirii formularului de evaluare a riscului indică existenţa unui risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea victimei să fie pusă în pericol, poliţistul care a întocmit formularul de evaluare a riscului emite ordinul de protecţie provizoriu.
Ordinul de protecţie provizoriu poate fi emis şi în situaţia în care victima se află în imposibilitatea obiectivă de a furniza informaţiile necesare completării formularului de evaluare a riscului, pe baza evaluării criteriilor din cap. I al formularului de către poliţist.
Prin acest ordin se dispun, pe o perioadă de 5 zile, una sau mai multe măsuri de protecție, apte să contribuie la diminuarea riscului iminent, iar încălcarea oricăreia din măsurile dispuse constituie infracțiune. În situația în care a fost dispusă evacuarea temporară a agresorului din locuința comună, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate, iar agresorul declară că nu are asigurată cazarea din altă sursă, polițistul îl informează cu privire la dreptul de a solicita găzduirea în cadrul unor centre pentru persoane fără adăpost. Cu ocazia evacuării temporare din locuință, agresorului i se oferă timpul strict necesar pentru ca acesta să-și ppată lua asupra sa documentele de identitate sau alte bunuri personale de strictă necesitate.
Ordinul de protecție provizoriu poate fi contestat la instanța de judecată competentă, în termen de 48 de ore de la comunicare.
Legea mai prevede ca și măsură de protecție ce poate fi stabilită prin ordin de protecție provizoriu și obligarea agresorului de a purta permanent un sistem electronic de supraveghere, dar această măsură nu poate fi dispusă până la data intrării în vigoare a legii speciale, care va reglementa procedurile de punere în aplicare a acestei măsuri.
Lasa un raspuns