Șapte migranți asiatici și patru călăuze – prinși la graniță

Polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației au depistat șapte cetățeni străini, proveniţi din  Bangladesh, Vietnam şi Sri Lanka, care călăuziți de către patru ucraineni, intenționau să treacă ilegal frontiera în Ungaria. 

Cei șapte sunt cercetați pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, iar cei patru cetățeni ucraineni care îi călăuzeau pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranți.

În noaptea de 19/20 septembrie, acționând în baza unor informații, la nivelul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare s-a declanșat o acțiune specifică pe linia combaterii migrației ilegale. Astfel, aproape de miezul nopții, polițiștii de frontieră sătmăreni au identificat două autovehicule care se deplasau spre frontiera cu Ungaria. La un moment dat, unul dintre autovehicule, o autoutilitară, a părăsit drumul național, îndreptându-se spre localitatea Dacia, situată în apropierea frontierei de stat.

Imediat s-a luat măsura interceptării autovehiculelor în cauză în vederea identificării conducătorilor auto. Maşinile au fost oprite şi s-a stabilit că şoferii erau doi cetățeni ucraineni, în vârstă de 30 și 26 de ani. De asemenea, în autoutilitara oprită la control se mai aflau ca pasageri alți doi cetățeni ucraineni, precum şi șapte bărbaţi de diferite naţionalităţi fără documente de identitate asupra lor.

Deoarece persoanele în cauză nu îşi justificau prezența în zona respectivă, s-a luat măsura conducerii lor, precum și a autovehiculelor în cauză, la sediul Poliției de Frontieră, în vederea continuării cercetărilor.

Din primele verificări, s-a stabilit că cei șapte migranți sunt cetăţeni din Bangladesh, Vietnam şi Sri Lanka, cu vârste cuprinse între 21 și 39 de ani. Aceştia au fost preluaţi şi transportați până în zona de frontieră de către cei patru cetățeni ucraineni cu scopul de a-i călăuzi în vederea trecerii ilegale a frontierei de stat în Ungaria. Cetățenii asiatici intenționau să ajungă într-un stat din spațiul Schengen.

Drept urmare, ucrainenii sunt cercetați de către polițiștii de frontieră pentru trafic de migranți, iar celelalte șapte persoane pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la trecerea frauduloasă a frontierei de stat.

În continuare, cercetările sunt desfășurate sub directa coordonare a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, iar faţă de cei patru cetățeni ucraineni judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Satu Mare a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de migranţi.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.