ȘAH: Sighetenii s-au întors cu medalii de aur și de argint de la campionatele naționale

ȘAH: Sighetenii s-au întors cu medalii de aur și de argint de la campionatele naționale

 Copiii legitimați la clubul sportiv Sig Mar au adus aurul și argintul la Sighet în urma participării la campionatul național de șah. Datorită rezultatelor remarcabile obținute la această competiție, sighetenaca Mihaela Trifoi va reprezenta România la campionatul european.

Campionatele naţionale de șah copii şi juniori  s-au desfășurat în perioada 1-12 februarie, la Băile Felix. Adversarii de la cluburile mari de șah din țară nu i-au speriat pe sigheteni care au reușit să obțină două medalii de aur şi două de argint. 
 „Campionatele naționale sunt așteptate cu mare nerăbdare în fiecare an, de fapt este cel mai puternic turneu organizat în țară. Ne-am întors cu 4 medalii, 2 de aur, 2 de argint, e bine pentru Sighet având în vedere că sunt participanți de la centre mari de șah, Sighetul cred că a fost una dintre cele mai mici localități care au participat la acest campionat și care s-a întors și cu medalii”, a spus antrenorul de șah Ioan Costiuc.
Din cei 10 participanți din Sighetu Marmației, 3 au obținut medalii de aur și de argint, lucru care i-a clasat printre cei mai buni șahiști din țară.
 „Mie mi s-au părut grele campionatele de anul acesta deoarece au fost fete din toată țara care sunt foarte bine pregătite, în schimb am reușit să fac față și să iau locuri onorabile. Fac șah o dată pe săptămână, cu antrenorul 2 ore de antrenamente și în fiecare zi lucrez și singură acasă, iar înainte de fiecare partidă aveam pregătire, iar după analizam partida. Oarecum știam că am să câștig, însă există acea bucurie pentru că sunt pe podium și am reușit să fiu printre cei mai buni copii din țară”, a spus Mihaela Trifoi.
 „Campionatele naționale au fost destul de grele, trebuie să recunosc, pentru că toate adversarele mele s-au pregătit foarte bine, dar am reușit să fac față și să iau o cupă. Am fost foarte bucuroasă că am câștigat, pentru că era și posibilitatea să ies pe locul 2, dar se pare că adversarele mele m-au ajutat să ies pe locul I”,  a adăugat Larisa Covrig.
 „Am participat la campionatul național de șah pentru copii și juniori de la Băile Felix și am obținut la șah clasic locul VIII, la egalitate cu locul III, și la șah rapid am obținut medalia de argint. Fac șah de 8 ani și până acum am participat de 7 ori la acest campionat național. Sunt mulțumit de rezultat pentru că eu cred că a fost un concurs dificil, în sensul că au fost participanți de peste tot din țară”, a spus Alexandru Dincu.
Mihaela Trifoi va reprezenta anul acesta România la campionatul european de șah.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.