Noul an școlar va veni cu suprize pentru preșcolarii din Bârsana. Administrația locală a finalizat lucrările la una dintre cele mai importante și așteptate investiții din localitate. Noua grădiniță cu program normal va avea 3 grupe și dispune de o clădire modernă, cu mobilier nou și atractiv pentru cei mici. Nici exteriorul clădirii nu a fost neglijat, astfel încât curtea grădiniței e o invitație la joacă pentru prichindei.

Administrația locală din Bârsana profită că în această perioadă instituțiile de învățământ sunt goale ca să facă reparațiile necesare și să le modernizeze înainte ca elevii să revină în bănci.

Lucrări s-au făcut în această perioadă și la clădirea Școlii Gimnaziale ”Mircea Vulcănescu”, dar și la școala de pe Valea Muntelui.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.