S-A PRIMIT FINANȚARE: Vadu Izei va avea cămin cultural nou

S-A PRIMIT FINANȚARE: Vadu Izei va avea cămin cultural nou

 Depus în urmă cu trei ani, proiectul de reabilitare a unui cămin cultural în comuna Vadu Izei a primit finanțare. Dacă se respectă graficul de lucrări, într-un an de zile căminul va putea fi dat spre folosință.

Proiectul de finanțare se află în faza de achiziții și licitații. Directorul Căminului cultural Vadu Izei, Gheorghe Filimon, speră ca lucrările să poată demara în această toamnă. Proiectul va beneficia de o finanțare de 400.000 de euro, de la Compania Națională de Investiții.
”Clădirea actualului Cămin cultural va fi reabilitată și modernizată. Vor fi toalete pentru persoane cu dizabilități, sală de spectacole cu 400 de locuri, centrală, magazii, birouri, sală de repetiții, sală de conferință și bibliotecă. Am depus și un proiet pe GAL și am obținut finanțare pentru costume populare, IT și sonorizare”, spune Gheorghe Filimon, directorul Căminului cultural Vadu Izei.
Costurile cu utilitățile vor fi suportate de primărie. Activitatea cultural artistică a comunei Vadu Izei este reprezentată de  ansamblurile pentru copii, adulți și tineret, care în momentul de față își desfășoară activitatea în sala de festivități a vechiului Cămin cultural al comunei. 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.