S-a oprit cu mașina în șanț. Avea o alcoolemie de 1,91 la mie

În urma unui apel la 112, un echipaj de poliție din Groși a mers aseară în Săcălășeni, unde a avut loc un accident de circulație. La fața locului oamenii legii au constatat că un bărbat de 43 de ani a pierdut controlul volanului, a ieșit de pe șosea şi s-a oprit într-un șanț. 

În urma testării cu aparatul etilotest s-a constatat că șoferul avea 1,91 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital pentru a-i fi prelevate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, însă a refuzat recoltarea. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de refuz sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.