S-A ALES CU DOSAR PENAL: Reţinut de poliţişti pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice şi lovire

S-A ALES CU DOSAR PENAL: Reţinut de poliţişti pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice şi lovire

 Un tânăr de 18 ani din Baia Mare, bănuit de comiterea infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice şi lovire sau alte violenţe a fost reţinut pentru 24 de ore de poliţiştii băimăreni. Acesta urmează a fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Din cercetările efectuate de poliţişti s-a stabilit că aseară, în jurul orei 21.00, un bărbat în vârstă de 63 de ani, controlor într-un mijloc de transport în comun, a fost lovit de tânărul care circula fără a avea bilet sau abonament de călătorie.
Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Băimăreanul a fost reţinut pentru 24 de ore şi urmează a fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă. Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a bănuitului.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.