Rugbiștii băimăreni vor eventul în noul sezon competițional! Zimbrii lui Apjok și Lucaci și-au propus un parcurs fără emoții în campionat, la capătul căruia să readucă în Baia Mare trofeele mult râvnite.
După ce anul trecut au ratat cupa și campionatul în finală, rugbiștii băimăreni nu concep decât eventul în noul sezon competițional care debutează în luna martie. Se anunță a fi cel mai echilibrat campionat din ultimii 8 ani, ca urmare a transferurilor făcute de echipele care evoluează un Superligă.
„Obiectivele au un singur cuvânt: eventul ! La o echipă cu pretențiile noastre, nicidecum nu putem să spunem altceva, pentru asta ne vom lupta”, a arătat președintele CSM Știința Baia Mare, Călin Matei.
Csaba Gal va fi noul căpitan al echipei băimărene în acest sezon, în timp ce Constantin Pristăviță și Michael Wiringi au fost desemnați vicecăpitani.
“Ne dorim foarte mult să câștigăm campionatul și cupa, să reușim să facem eventul. Anul trecut a fost un an foarte trist pentru noi, jucătorii, chiar dacă ajungerea în ambele finale a fost o performanță uriașă”, a spus noul căpitan al rugbiștilor băimăreni, Csaba Gal.
“În acest an va fi o ediție de campionat mult mai echilibrată, ceea ce nu poate decât să ne bucure .Echipele și-au dat seama că trebuie făcute investiții și automat va crește nivelul de pregătire al jucătorilor și va fi un campionat mult mai echilibrat, cu meciuri mult mai spectaculoase ”, a punctat antrenorul zimbrilor, Eugen Apjok.
În ultimii 5 ani, CSM Știința Baia Mare a disputat 9 finale, a cucerit 3 titluri de campioană, 2 de vicecampioană și 2 cupe ale României.

Lasa un raspuns