Pompierii au fost solicitați să intervină noaptea trecută pentru stingerea unui incendiu izbucnit pe strada Păltinișului din Baia Mare, în zona Craica. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta violent, pe o suprafață de peste 500 mp, cuprinzând mai multe locuințe improvizate. Misiunea de stingere a fost extrem de dificilă din cauza existentei unei mari cantități de materiale combustibile în zona afectată și a vântului, care favoriza propagarea flăcărilor, informează ISU Maramureș.
Incendiul a fost lichidat. Suprafața finală afectată este de aproximativ 1 ha. Nu au fost înregistrate victime.
Sursa foto: ISU Maramureș

Lasa un raspuns