Îmbunătățirea calității asistenței sociale din România cu ajutorul fondurilor europene constituie o prioritate a Guvernului, potrivit ministrului Muncii, Rovana Plumb, care a subliniat că noul Program Operațional Regional este mult mai performant în comparație cu programul precedent.
Conform unui comunicat remis, joi, AGERPRES, Rovana Plumb a avut miercuri o întrevedere, la sediul ministerului, cu comisarul european pentru Politici Regionale, Corina Crețu, cu ocazia vizitei oficialului european în România.
Întâlnirea a avut ca scop evaluarea măsurilor întreprinse ca urmare a reuniunii de lucru a reprezentanților Guvernului României cu cei ai Comisiei Europene de la Bruxelles, în perioada 23 — 24 februarie 2015, privind Programul Operațional Regional 2014-2020.
"Îmbunătățirea calității asistenței sociale din România cu ajutorul fondurilor europene constituie o prioritate a Guvernului Ponta, iar noul Program Operațional Regional este mult mai performant în comparație cu programul precedent. Vorbim aici de criterii de performanță mai clare, de adaptarea și flexibilizarea unor direcții de acțiune în funcție de îndeplinirea unor obiective intermediare și de grupuri țintă mult mai bine definite’, a declarat ministrul Muncii.
La rândul său, Corina Crețu s-a declarat mulțumită de progresul înregistrat de România în privința planificării optime a utilizării resurselor financiare europene.
‘Sunt mulțumită de progresul înregistrat de la ultima noastră întâlnire cu privire la planificarea utilizării fondurilor europene în perioada 2014-2020. Programul Operațional Regional va crește disponibilitatea și calitatea asistenței sociale pentru 75.000 de copii abandonați, 10.000 de persoane cu dizabilități și mai mult de 62.000 de persoane vârstnice’, a afirmat comisarul european, Corina Crețu.
Măsurile ce vor fi adoptate de România în următoarea perioadă au în vedere închiderea unui număr de 50 de centre rezidențiale de tip clasic pentru copii în paralel cu reabilitarea/construcția/modernizarea unor centre și dotarea unui număr de aproximativ 100 de case de tip familial.
Pentru persoanele cu dizabilități se are în vedere construcția/reabilitarea/modernizarea și dotarea unui număr de 43 de locuințe protejate/căsuțe de tip familial a câte 12 persoane provenind din instituții de tip vechi și centre de recuperare aferente acestora. Pentru anul 2018 sunt prevăzute 14 locuințe protejate și încă 29 până în anul 2023, precum și 150 centre de zi, din care 50 până în 2018 și 100 până în 2023.
Pentru persoanele vârstnice se urmărește îndeplinirea unor criterii prioritare cu scopul de îmbunătățire a condiției de viață a acestei categorii sociale. Procesul va avea în vedere înființarea de servicii sociale pentru vârstnici oferite prin centrele de zi, centrele de asistență și îngrijire la domiciliu și/sau cantinele sociale, acolo unde nu există asemenea servicii sau sunt slab reprezentate. În același timp, vor avea prioritate zonele marginalizate, localitățile mici și zonele rurale.
La finalul întâlnirii comisarul european a accentuat sprijinul din partea FEDER (Fondul European de Dezvoltare Regională) care se concentrează pe abordarea provocărilor legate de procesul de dezinstituționalizare, furnizarea de asistență socială la nivel de comunitate și incluziunea socială a grupurilor vulnerabile.
Stiri de actualitate:
FOTBAL: Victorie la scor pentru Minaur în deplasare
VIDEO: D.S.V.S.A. Maramureș a finalizat în proporție de 100% verificările de control în teren
SALVAMONT MARAMUREȘ: Trei cetățeni ucraineni recuperați din zona Vf. Bârsănescu
VITAL: Cum funcționează Dispeceratul și cum se gestionează sesizările dumneavoastră
MUZEUL JUDEȚEAN DE ISTORIE: Invitație la „Laborator știința în joacă”, o activitate dedicată copiilor, dar și familiilor
BĂILE COȘTIUI – Un loc care a început să prindă viață, intrarea este gratuită
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Spectacolul INBOX – vineri, pe malul Săsarului
BAIA SPRIE: S-a aprobat finanțarea reabilitării Parcului Central
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții temporare de circulație pentru luna octombrie
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 2 octombrie în Vișeu de Sus
VIDEO: Actul privind locurile de muncă de calitate – inițiativă legislativă a Uniunii Europene
AEROPORTUL INTERNAȚIONAL MARAMUREȘ: Zboară din București spre Baia Mare de la 89 € dus-întors
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Duminică, tiroliană, mișcare și voie bună
NORD LITERAR: Concursul ”Cărțile Anului 2026” – Festivitatea de premiere va avea loc la Muzeul Județean de Artă
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 1 octombrie în Baia Mare din cauza unei avarii
SALVAMONT: Amplă acțiune de căutare a unei persoane dispărute
FESTIVAL: Ethnologica Film Fest, la a treia ediție
EVENIMENT DE DEBUT: Dinastia Artelor – invitație la vernisaj expoziție și lansare de carte la Baia Sprie
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Cele mai calde gânduri și urări de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice
ROVANA PLUMB: Îmbunătățirea calității asistenței sociale din România cu ajutorul fondurilor europene, o prioritate a Guvernului

Lasa un raspuns