VIDEO | Restricții impuse în Maramureș, din cauza pestei porcine africane diagnosticată în județul Bistrița-Năsăud

Centrul Local de Combatere a Bolilor Transmisibile ale Animalelor și a Zoonozelor în județul Maramureș s-a reunit, în această dimineață, pentru a aproba planul de măsuri, după confirmarea bolii de către Institutul de Diagnostic Sănătate Animală la mistreți din județul Bistrița-Năsăud. Focarul de pestă porcină africană este situat în proximitatea imediată a limitei cu județul nostru, în fondul de vânătoare Agrieș. La întâlnire au participat și reprezentanții fondurilor de vânătoare din zonă.

Prefectul Vasile Moldovan a spus: ”Am aprobat planuri de măsuri care trebuie implementate și aplicate pentru prevenirea și combaterea răspândirii bolii în teritoriu. A fost stabilită atât zona infectată, pe o rază de 8 km, cât și zona tampon, în care se aplică măsiuri restrictive, care includ fonduri de vânătoare de pe raza unităților administrativ-teritoriale Suciu de Sus, Groșii Țibleșului, Lăpuș și Cupșeni”.

Măsurile care se aplică în mediul silvatic din zona afectată se referă la recoltarea integrală a mistreților prin metode de vânătoare care nu dislocă efectivul, respectiv pândă și dibuire. Mistreții vor fi transportați în condiții de biosecuritate la centrele de colectare, spații frigorifice, dar și alte tipuri destinate păstrării carcaselor de mistreți în condiții igienice și de refrigerare, până la primirea buletinelor de analiză. Carcasele cu rezultat negativ pot fi consumate, iar carcasele pozitive se neutralizează prin îngropare și ardere în gropi de incinerare. În cadrul supravegherii pasive se vor preleva probe de la toți mistreții găsiți morți sau bolnavi și vor fi testați pentru pestă porcină africană inclusiv cei uciși în accidente rutiere. În zona afectată se interzice circulația animalelor domestice (din toate speciile) prin incinta pădurii. La intrările si ieșirile din zonele infectate din gospodăriile populației care dețin porcine se vor instala dezinfectoare individuale, în termen de maxim cinci zile de la adoptarea prezentului plan de măsuri. Persoanele fizice și juridice ce exploatează masa lemnoasă pot intra și ieși doar prin puncte stabilite de Ocolul Silvic, unde se aplică măsuri de dezinfecție. Toate mașinile agricole la ieșirile din tarlale și deplasarea acestora dintr-o zonă în alta, vor fi dezinfectate de către proprietar/utilizator. Vor fi aplicate restricții de circulație în localitățile incluse în zona afectată și pentru porcul domestic, dar și pentru celelalte animale (ovine, caprine, bovine, cabaline, etc).

Nu vor ieși și intra animale fără aprobarea DSVSA Maramureș. De asemenea, măsurile de biosecuritate trebuie respectate și la nivelul gospodăriilor, prin limitarea accesului persoanelor străine în perimetrul gospodăriei, iar furajarea animalelor să se facă doar furaje din zona neafectată de pesta porcină africană. Nu se vor da resturi alimentare în hrana porcilor.

Vânătorii vor notifica mediciilor veterinari cu privire la orice suspiciune (porc bolnav sau mort) și nu vor introduce în gospodăriile proprii, materiale, echipamente sau carne ce ar putea fi contaminată cu virusul pestei porcine africane și nu  vor intra în adăpostul animalelor cu hainele/încălțămintea, utilizate în pădure. Suinele din zona de infectată sunt supuse supravegherii clinice de către echipe din cadrul DSVSA Maramureș și/sau medici veterinari de liberă practică concesionari.

DSVSA Maramureș, cu sprijinul unității locale de sprijin de la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale vor derula campanii de informare, atât a vânătorilor, cât și a crescătorilor de suine cu privire la : evoluția pestei porcine africane, modalitatea de transmitere, simptomatologia, restricțiile impuse, implementarea de norme minime de biosecuritate, alte măsuri de prevenire a răspândirii și combatere a bolii.

Perimetrele zonei infectate, zonei tampon, cât și planul de măsuri se pot modifica sau completa în funcție de evoluția bolii, de situația epidemiologică din județele învecinate sau județul Maramureș, ori de câte ori se consideră necesar.

Grupul de experți constituit prin ordinul prefectului va putea face propuneri ori de câte ori consideră necesar, pentru a crește eficiența monitorizării prevenirii și combaterii bolii, în funcție de evoluția acesteia și de situația epidemiologică.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.