Republica Moldova sărbătoreşte 20 de ani de independenţă

Republica Moldova sărbătoreşte 20 de ani de independenţă

Republica Moldova sărbătoreşte sâmbătă, 27 august, 20 de ani de la proclamarea Independenţei. Marcată pe parcursul acestei perioade de un conflict secesionist, care a condus şi la o confruntare armată; distrugerea economiei şi un exod masiv al populaţiei, la două decenii de independenţă, Republica Moldova continuă să se afle în faţa mai multor provocări, precum instabilitatea politică, imposibilitatea soluţionării conflictului transnistrean, sau pauperizarea populaţiei. În acelaşi timp, Moldovei i se deschid şi noi orizonturi şi perspective prin apropierea continuă de Uniunea Europeană, posibilitatea obţinerii unui regim liberalizat de vize în următorii câţiva ani, precum şi a unui regim de comerţ liber cu comunitatea europeană.
Republica Moldova şi-a proclamat independenţa faţă de URSS, în care a fost înglobată forţat în 1940, în contextul unor ample mişcări similare în practic toate statele membre ale fostei Uniuni Sovietice. În Republica Moldova, acţiunile în acest sens au început la 3 iunie 1988, când a fost constituită Mişcarea de Eliberare Naţională. În februarie 1990 au loc primele alegeri democratice, în cadrul fostei URSS, în aprilie este votată hotărârea privind instituirea tricolorului ca drapel naţional, în iunie, parlamentul proclamă suveranitatea Republicii Moldova. La 27 august 1991, în centrul Chişinăului a fost convocată Marea Adunare Naţională, iar în aceeaşi zi a fost convocată şedinţa extraordinară a parlamentului, care a adoptat cu majoritatea absolută de voturi Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova.
‘Republica Moldova este un stat suveran, independent şi democratic, liber să-şi hotărască prezentul şi viitorul fără nici un amestec din afară, în conformitate cu idealurile şi năzuinţele sfinte ale poporului în spaţiul istoric şi etnic al devenirii sale naţionale’, potrivit Declaraţiei de Independenţă, al cărei original nu s-a păstrat din cauza unui incendiu în timpul protestelor violente din aprilie 2009.
Primul eveniment care a marcat noul stat au fost mişcările separatiste. Una în sudul ţării, în Găgăuzia, regiune care şi-a autoproclamat republica şi a existat de facto până în anul 1994, când i-a fost acordat statutul de autonomie şi cea de-a doua, în regiunea de est a ţării – Transnistria. În anul 1992, în Transnistria, care este susţinută de facto de Rusia, a avut loc un conflict armat, care a durat câteva luni. Regiunea continuă să divizeze Republica Moldova, iar negocierile pentru reglementarea conflictului, la care participă UE, SUA, Rusia, Ucraina şi OSCE, nu au nici un rezultat.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.