REPORTAJUL ZILEI: Tanti Ileana din Vadu Izei, dovada vie că nu există o vârstă pentru a fi în pas cu tehnologia

REPORTAJUL ZILEI: Tanti Ileana din Vadu Izei, dovada vie că nu există o vârstă pentru a fi în pas cu tehnologia

Noile tehnologii au început încet, încet să cucerească adepți și din rândul persoanelor de vârsta a treia din mediul rural. Cu batic în cap, purtând o cămașă cusută-n tiară, veche de 80 de ani,  primul lucru pe care-l face tanti Ileana Ghiță din Vadu Izei când se trezește dimineața e să pornească internetul și să intre grăbită pe pagina sa de Facebook pentru a-i ura ”bună dimineața”, fiicei sale din Italia. Are 73 de ani și e văduvă de aproape un an. Are două fete, una locuiește aproape de ea, cealaltă e căsătorită cu un medic chirurg în Italia. Internetul instalat pe un laptop așezat cu grijă pe o măsuță a intrat în casa bătrânei de când s-a mutat fata în Italia. I l-a montat nepotul, pentru a purta zilnic un dialog cu fiica plecată departe.

”Cam greu cu fata plecată, după ce-a plecat am fost tare supărată, a  zis că merge doi ani și imediat s-a căsătorit, dar să știți că e aproape, din Cluj faceți o oră jumate până la ea, lângă Milano. Nu mi-e frică cu avionul, dar o dată a prins turbulențe și nu a decolat și a doua zi a mers, atunci mi-a fost frică.  Am fost de multe ori, în toamnă am fost ultima dată. Nepotul Tudor mi-a făcut Facebook să pot vorbi cu fata din Italia”, povestește tanti Ileana. 
Repede a învățat să se descurce cu noua tehnologie și acum nu trece o zi fără să intre pe Facebook.
”M-am obișnuit foarte bine cu internetul, la șapte dimineața dau drumul la internet, că fata pleacă dimineața la serviciu, și-i dau bună dimineața. Mai iau rețete, am urmărit revoluția asta ce-a fost acuma, mai vorbesc cu multe cunoștințe, din Maramureș, din București, cu vecinele. Când merg în Italia, vorbesc non-stop cu vecinele din Vad. M-am obișnuit, că n-am avut ce face, bărbatul meu n-a vrut”, mărturisește tanti Ileana.
Bătrâna își vizitează des fata din Italia, dar cu toate că îi duce dorul atunci când e departe de ea, nu dă casa ei din Vad pe toate frumusețile din ”cizmă”.
”În 25 martie vine papa în Milano și m-a înscris și pe mine fata să-l văd la sljbă și în ceva parc de acolo. A fi atâta lume, merg și vedete de la noi. E frumos, dar nu-i ca la casa ta. Am atâta lucru,  vine și fata de aici și mă ajută, nepotul stă mai mult la mine. Am lucrat alături de soțul meu, mi-a plăcut să mă implic în toate, ce să fac, s-a dus… Am grădină cu pomi și căsuță, mă ajută și ginerele meu”, spune tanti Ileana. 
Internetul e un prieten fidel acum, care-i alină singurătatea, dar n-o lasă să-i răpească tot timpul. Pe lângă lucrul de zi cu zi, tanti Ileana mai stă la o poveste cu câte-o vecină, la o cafea făcută la presou.
”Stau oricând pe internet. Mai merg și la vecine, merg la cafea, vin și ele la mine la cafea. Vara mai stai și  la poartă, dar iarna e frig și vin la mine-n casă, îmi place să vină vecinii, e urât singur, tare urât, numai singur să nu fii”, spune Ileana Ghiță.
Se adaptează cu noile tehnologii, dar nu-și uită originile. Tanti Ileana poartă cu mândrie costumul tradițional și e mândră că a cusut și ea cămăși pentru fetele ei.
Îi șade bine și în cămașa bunicii sale, veche de mai bine de 80 de ani
”Îmi place costumul, cămașa e de la bunica mea și are în jur de 80 de ani, dar iar încep femeile să facă așa cămăși. Datorită turiștilor, lumea începe să facă cămeși și să poarte cămăși de bumbac, cam trei patru femei din sat fac cămăși și-s scumpe, câte 400 de lei o cămașă. Începe lumea să poarte baticuri, sumne faine. Păcat că pleacă tineretul ăsta din sat”, e de părere tanti Ileana. 
Cunoaște bine pașii de accesare a paginii de socializare virtuală. Tanti Ileana manevrează ușor stângaci tastatura, dar se descurcă să trimită un mesaj și surâde de fiecare dată atunci când primește un răspuns. Cel mai mult îi plac postările cu imagini sau muzică tot din Maramureș. Ascultă cu drag frații Florea, pe regretatul Pupăză sau coconii din diaspora care cântă atât de mândru din folclorul local. 
Așezată pe scăunel în fața calculatorului, se leagănă ușor, în ritmul muzicii.
Internetul îi oferă șansa să-i scrie zilnic fetei din Italia, dar și să privească albumul de fotografii care-i stârnește amintiri plăcute petrecute alături de soțul ei.
La 73 de ani ai său, tanti Ileana e înconjurată de amintiri, majoritatea păstrate în albume cu fotografii. Oameni dragi, copii, nepoți, vecini, unii plecați departe sau din cei care azi nu mai există, îi zâmbesc din albumul păstrat cu mare grijă în sertar. Cel mai mult o emoționează fotografiile făcute în urmă cu un an, la sărbătorirea nunții de aur, când încă soțul ei îi era alături.
Amintirile sunt păstrate nu doar în sertar, ci și în tablourile ce-i decorează locuința.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.