”Cupa 1 Iunie pe Bradova” de la Bârsana a adunat nu mai puțin de 100 de copii din mai multe comune din Maramureș. Într-un peisaj superb, pe Bradova, copiii au alergat la cursa de cros, într-o competiție organizată de Școala gimnazială ”Mircea Vulcănescu” din Bârsana și primăria din localitate. Elevii au fost însoțiți de cadre didactice. Competiția s-a desfășurat pe trei categorii de vârstă: copiii din clasele I-IV, cei din clasele V-VI și cei din clasele VII-VIII.
Îmbujorați de efortul depus, copiii au răsuflat ușurați după ce au trecut linia de sosire.
Acțiunea a fost prilej și de a socializa, de a descoperi noi talente printre participanți, dar și de mișcare în aer liber.
”Sunt mândru de elevul Pasăre, depistat anul trecut ca un potențial campion național. Sperăm ca în viitor să se mențină acel tonus de care au dat dovadă elevii și profesorii. Multă lume s-a implicat în organizarea acestui concurs. Le mulțumesc și sponsorilor care ne-au ajutat”, spune Adrian Șofronici, organizator și profesor de sport la Școala gimnazială ”Mircea Vulcănescu” din Bârsana.
”Am adunat copii de la mai multe școli. Sunt în jur de 100 de copii. E o ocazie de a sărbători Ziua de 1 iunie. Profesorul Șofronici a organizat în 2011 pentru prima dată această acțiune, copiilor le place, sportul este sănătate și îi susținem”, a arătat Maria Bernițchi, directoarea școlii din Bârsana.
”Îi duc pe copii la astfel de competiții indiferent de rezultat, să se simtă bine, să alerge, să facă mișcare. Nu numai cei ce câștigă sunt câștigători, toți suntem câștigători. Nu s-au pregătit special, i-am selectat pe cei mai buni. Copilul care are talent trebuie descoperit, care nu, trebuie încurajat, să ridicăm pe cât se poate nivelul de performanță la fiecare elev. Felicităm organizatorii, este deosebit, ar fi bine dacă am reuși fiecare să facem acest lucru”, a declarat profesoara de sport din Dragomirești Ioana Floarea Zubașcu.
Autoritatea locală se mândrește cu acest eveniment care aduce cinste comunei.
”Mă simt foarte mândru alături de acești copii. Felicit conducerea Școlii <<Mircea Vulcănescu>> din Bârsana pentru organizarea acestui concurs, cu ocazia Zilei Copilului. Se urmărește ideea de mișcare, copiii sunt angrenați în competiție, practic este și un prilej de a descoperi noi talente. Avem și rezultate foarte bune la sport la școala noastră. Dacă nu organizăm astfel de competiții nu ai de unde să vezi ce calități au copiii. Practic s-au descoperit mulți copii cu aptitudini foarte bune, cu rezultate foarte bune. Avem campioni naționali, vicecampioni”, afirmă primarul Teodor Ștefanca.
Copiii au fost răsplătiți cu gogoși și pizza. Festivitatea de premiere a adus bucurie în rândul celor mai buni alergători care au primit diplome, medalii, cupe și cadouri.
Și profesorii de sport care i-au pregătit pe elevi au fost recompensați cu diplome.
Momentul de final, oferit de un grup de elevi de la școala din Bârsana, a adus veselie în rândul participanților. Muzică, joc și voie bună.
La eveniment au fost prezenți și reprezentanți ai liceului cu profil sportiv din Baia Mare care au urmărit evoluția copiilor, pentru a îndemna noi talente să meargă la școala băimăreană.

Lasa un raspuns