În unele zone din Maramureş nunta încă se mai face după reguli transmise din generaţie în generaţie. De la pregătirea zestrei şi a costumelor populare şi până la alegerea nănaşilor sau chemarea la nuntă, acest moment important din viață este precedat de un ritual aparte. Spectacolul nunţii nu constă numai în etalarea belșugului din acea zi, ci are și câteva momente emoționante pentru familiile mirilor. Unul dintre acestea îl reprezintă strigaturile la mire și la mireasă. Acestea diferă de la sat la sat.
„O să ne referim în special la câteva momente din nuntă, pentru că în satele din Maramureș se regăsesc și astăzi. Pe lângă chematul la nuntă, nănașii, stegarii, vine chematul satului care este întotdeauana cu o săptămână înainte de nuntă. Oricare fată care urmează să fie mireasă își pregătește cununa și primul moment din nuntă este cununa miresei, când mama îi pune cununa, este un moment aparte. În strigătura de la cunună se spune că a fost o fată bună, că a avut o educație aleasă, că părinții s-au îngrijit să o educe și că vine vremea în care această cunună o să o treacă de la fete la neveste”, a explicat artista Ileana Matus.
Nu orice se poate striga la miri. Îndeobște în fiecare sat există câteva femei care pot să compună aceste strigături.
„Toată povestea asta se încadrează în câteva strigături, pe care și acuma sunt câteva femei bătrâne care le tolduiesc, așa se numște această potrivire de cuvinte. Fiecare dintre noi avem o poveste și sunt femei care pe moment îți fac așa de frumoase strigături și se rezumă exact la momentul respectiv. Mai putem vorbi de ieșitul mirilor din casă, la fel sunt strigături pentru acest moment, adică le urăm drum bun, să le ajute Dumnezeu pe drumul pe care l-au ales”, a spus Ileana Matus.
Nici mirele, nici mireasa nu scapă de povestea spusă pe acordurile muzicale. Poveste care uneori poate fi veselă, iar alteori tristă, prezentând momente din viața tinerilor care urmează să se căsătorească. Strigăturile din timpul nunții sunt însoțite și de jocul sticlei cu horincă.
„Sticla este prezentă datorită faptului că întotdeauana femeia are sticla în mână, iar urarea respectivă este însoțită de această sticlă înstruțată cu verdeață și uneori cu flori. Mai demult se făceau anumiți fluturași din ață roșie care se prindeau de verdeața care se așeza la gâtul sticlei. Această sticlă o au și mireasa și mirele, dar și stegarii și câțiva nuntași”, a adăugat Ileana.
Strigăturile sunt momente importante din cadrul nunților tradiționale iar dacă acasă la miri acestea prezintă viața tinerilor, acestea sunt reluate și la intrare în sala în care va avea loc petrecerea, de această dată cu alt scop, acela de a face urări noii familii.
„După ce revin de la cununie și deja sunt o familie, la intrarea în sală, în cămin sau în casă, cum era de mult, cineva strigă din nou, le urează acum în calitate de soț și soție bun venit. În strigăturile de la grâu, acesta este tâpatul grâului, se vorbește și despre nănași și despre părinți și despre toată lumea care a venit la nuntă. În special la sate se striga din partea familiei pentru că familia cunoaștea cel mai bine situația mirilor, dar mai nou strigă și solistele de la nuntă”, a mărturisit Ileana Matus.
Un alt obicei unic este strigatul la găină. De această dată în versurile cu tentă umoristică sunt incluși și nașii, iar cei care erau mai inspirați răspundeau cu alte strigături și erau nevoiți să plătească găina. Nunta nu se încheie până când mireasa nu este îmbălțuită și i se strigă din nou.
„Dimineața venea vremea când trebuia să îmbălțuiești mireasa. Se adunau nănașele, fetele și femeiele din nuntă și îi luau cununa din cap iar stegarul cu cuțitul în mână venea să ia această cunună ca semn că s-a terminat fetia ei și de acum încolo e nevastă, se pune baticul în cap, la mire se punea un clop”, a mai spus Ileana Matus.
Lasa un raspuns