REPORTAJUL ZILEI: Povestea icoanelor pe sticlă

REPORTAJUL ZILEI: Povestea icoanelor pe sticlă

 Pictura pe sticlă ocupă un loc de seamă în creația noastră populară. Icoanele pe sticlă au prins viață la sate. Deși naive, icoanele au fost transpunse pe sticlă uneori de către țărani fără știință de carte și fără vreo pregătire în artele vizuale. Icoana pe sticlă s-a născut în urma unei minuni ce s-a petrecut în 1699. Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, pictată de preotul-zugrav Luca din Iclod , în anul 1681, de la Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din Nicula, a plâns.

”Icoanele pe sticlă au apărtut pentru prima dată în satul Nicula, un sat mic în apropierea localității Gherla. Acestea au intrat în țara noastră prin legăturile comerciale pe care le avem cu Austria, Boemia, Slovacia, fiind favorizate de existența atelierelor de sticlă, numită glejării. Au apărut ca urmare a unui fenomen miraculos – o icoană a Maicii Domnului cu Pruncul în brațe a lăcrimat. Icoana a fost donată bisericii de Ion Cupșa. Fenomenul a generat mai multe pelerinaje, și au început călugării să redea aceste icoane pe sticlă, și le-au destinat vânzării pelerinilor, pentru a putea să supraviețuiască”, povestește Mirela Barz, muzeograf la Muzeul Maramureșului din Sighetu Marmației.
Meșteșugul a fost apoi transmis mai departe, țăranii l-au preluat de la călugări și probabil și de la pelerini care veneau din afara țării.
”Aceste icoane reprezentau pentru țărani o carte sfântă, fiind neștiutori de carte. Icoanele pe sticlă poartă multe însemne creștine. Se spune că la botezul copilului se pune icoana unui sfânt, se dă o icoană a Maicii Domnului cu Isus în brațe tinerilor căsătoriți, pentru fertilitate și belșug, la înmormântare se pune o icoană pe sicriu. Țăranii își împodobeau casele cu aceste icoane, luau cunoștință de învățătura creștină atât pentru ei, cât și pentru copiii lor”, arată muzeograful Mirela Barz.
Dintre primele icoane realizate se mai găsesc exemplare în colecții particulare sau muzee. Ajunse obiecte de patrimoniu național, sunt apreciate de specialiști, dar și de turiști.
”Țăranii niculeni nu au avut la început conștiința valorii acestor icoane. Aceste icoane devin obiecte de patrimoniu, sunt foarte vechi, datate de secol XVIII, sunt pictate pe acea sticlă turnată manual numită glajă, care datorită porilor oferă o transparență și luminozitate deosebită. Muzeul nostru deține o bogată colecție de astfel de icoane, lucrate în atelierele de creație de la Nicula”, spune Mirela Barz.
În timp, se dezvoltă o adevărată școală de pictură pe sticlăla Nicula. Membrii familiilor sunt și ei angrenați în realizarea și vânzarea icoanelor pe sticlă– femeile copiau izvoadele și pictau, iar bărbații realizau ramele. Azi, icoane pe sticlă sunt realizate în centre de creație, ateliere individuale, dar și la școli de profil. La Sighet, copiii deprind această artă la Școala de Artă ”George Enescu”, dar și la Școala populară de artă ”Gheorghe Chivu”.
”Despre pictura pe sticlă pot să spun că e o tehnică aparent pretențioasă, cine va dori să încerce va descoperi o metodă relativ simplă de a transforma niște desene în opere artistice durabile. Pictura pe sticlă este accesibilă și adecvată copiilor pentru că folosește un limbaj plastic de tip naiv, așa putem să explicăm plăcerea și ușurința cu care copiii reușesc să realizeze pictură pe sticlă încă de la patru ani. Nu se lucează după imaginație, ci după modele, avem modele vechi din muzeele de artă populară, din colecții particulare, din muzee. Copiii vin din plăcere la curs”, spune Irina Semcovici, profesoarî la clasa de pictură pe sticlă în cadrul Școlii Populare ”Gheorghe Chivu”. 
Icoana, prin naivitatea sa, este mai apropiată de sensibilitatea copiilor având, o cromatică strălucitoare și expresivitate. Privind o icoană, mintea generează automat informații religioase, creează o stare de liniște sufletească, de depășire a tuturor stărilor de neliniște și stres. Un copil educat în spiritul credinței, al dragostei pentru frumos, va ajunge un om sensibil, tolerant cu cei din jur. Atelierul de icoane pe sticlă este conceput ca un spațiu cultural și artistic unde influențele cunoștințelor religioase, plastice, istorice și morale se întrepătrund în mod armonios dând naștere unui produs numit icoană.
Copiii mai talentați participă și la tabere de pictură pe sticlă. O astfel de tabără se organizează de trei ani consecutiv în comuna Giulești.
”Anul acesta va fi a patra ediție a taberei, este un cerc mai restârns al bisericii pe care-l organizăm în colaborare cu profesori de la Școala de Artă de la Sighet, cu profesoara Ioana Vraja. Am vrut să avem o activitate și în cadrul bisericii să le aducem copiilor un plus de frumusețe spiritulă, atunci când vor fi mari să știe că au făcut o icoană cu măna lor și să-și aducă aminte de iconografia bisericească, care este foarte importantă”, spune părintele Ioan Vraja, preot la Biserica Sfântul Gheorghe din Giulești.
De ce este importantă iconografia bisericească pentru copii spune părintele Vraja.  
”Primii pași, văzul, pipăitul, simțurile esențiale sunt primele cu care ia contact în viața de zi cu zi copilul. Icoana este fereastra spre cer, către Dumnezeu. În momentul în care copilul lucrează la o icoană,  puritatea sufletului lui se transpune acolo, sentimentul religios este mult mai profund decât al unui om care are patimi, are păcate, are griji, și atunci este foarte importantă  icoana pentru copii, căci va rămâne cu ea. Dacă la început cosideri că acel copil este obișnuit să vadă nu neapărat culoarea și forma, dar este important să simtă, să privească dincolo de icoană și să-și pună mintea și să treacă dincolo de imagine, s-o redea așa cum simte el, practic este simțământul religios transpus intr-o icoană, o să redea ceea ce are el în sufletul lui referitor la divinitate”, explică părintele Vraja.
Asociații care luptă pentru promovarea tradițiilor și a culturii populare au preluat și această artă pentru a o transmite mai departe generațiilor tinere. O astfel de asociație este și Călineștenii ”Țării Maramureșului”, care prin proiectul Școala Rădăcinilor Străbune predă cursuri de pictură pe sticlă tinerilor învățăcei din satele Maramureșului istoric.
”La fiecare curs participă în jur de 20 de copii care sunt foarte încântați de această tehnică de pictură și vin cu drag”, spune Laurențiu Pop, îndrumător.
Atât prin tehnică, prin simplitatea culorilor, prin modul de așternere al lor, cât și prin redarea personajelor – o redare stângace, dar sintetizată și plină de farmec – acest tip de icoane devin reprezentări plastice sensibile și pline de frumusețea lumii satelor transilvănene.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.