Peste 400 de copii se vor înscrie până în toamnă în clasa pregătitoare în unităţile de învăţământ din Sighet. La nivelul a opt şcoli din municipiu s-au constituit 19 clase, care vor fi ocupate până la începutul anului şcolar 2014 – 2015. Procesul de înscriere constă în două etape. Prima a început de luni, 24 februarie şi se va încheia în 14 martie.
“Părinţii se prezintă la şcoală până în 14 martie pentru a completa cererea de înscriere la clasa pregătitoare pentru copilul lor. Părinţii pot completa şi online această cerere. Pentru a-şi înscrie copiii, părinţii se prezintă la unitatea de învăţământ cu o copie după buletin, cu o copie după certificatul de naştere al copilului şi cu o adeverinţă medicală care să dovedească că odrasla este aptă de studiu din punct de vedere medical şi că este la zi cu vaccinurile”, spune Florin Simion, directorul Şcolii Gimnaziale “Dr. Ioan Mihalyi de Apşa”.
Şcolile au afişat la vizier criteriile după care se va face selecţia copiilor înscrişi în această etapă. Prioritate la înscriere au copiii din circumscripţia şcolii respective, cei care locuiesc pe străzile arondate unităţii de învăţămân, au fraţi mai mari în unitatea respectivă de învăţământ. Încadrarea copiilor în grad de handicap, existenţa unui document care să ateste că este orfan, sunt alte criteria menţionate în metodologie. De asemenea, se mai ia în considerare dacă unul dintre părinţi lucrează în unitatea respectivă. Pe lângă aceste criterii generale, mai sunt şi şcoli care au solicitat aprobarea unor criterii specifice.
“Pe lângă criteriile generale prevăzute de metodologia în vigoare, am primit aprobarea şi pentru alte criterii. La noi au prioritate elevii are au terminat la noi grădiniţa, cei ai căror părinţi sunt absolvenţi ai liceului Ferdinand sau lucrează la noi şi copiii care au rude de gradul I sau II, înmatriculate în şcoala noastră”, menţionează Angela Lenghel, director adjunct la Liceul “Regele Ferdinand”.
“Am introdus şi noi trei criterii specifice de care vom ţine cont la copiii care provin dinafara circumscripţiei noastre. Au prioritate copiii ai căror părinţi sunt cadre didactice sau auxiliare, cei ai căror părinţi au locul de muncă în apropierea şcolii noastre sau copiii ai căror părinţi sunt absolvenţi ai şcolii noastre”, susţine Oana Tompoş, directorul Şcolii Gimnaziale “George Coşbuc”.
“Criterii speciale nu avem, însă am hotărât împreună cu Consiliul de Adminstraţie că vor avea prioritate la noi copii care sunt orfani de părinţi sau provin din familii monoparentale, pentru că toată lumea are dreptul la educaţie”, spune Carmen Oprişanu, directorul Şcolii Gimnaziale Nr.2.
Pentru anul şcolar 2014 – 2015, Şcoala Gimnazială Nr. 1 are două clase pregătitoare, din care una în regim simultan, Şcoala Gimnazială Nr. 2 are două clase, Şcoala Gimnazială Nr. 5 are trei clase, din care două în regim simultan. Aici vor învăţa 35 de elevi, dintre care 20 vor învăţa la şcoala Nr.5, şapte la Şcoala Nr. 6 şi opt la Şcoala Nr. 7. Liceul Pedagogic "Regele Ferdinand"are două clase, Liceul Teoretic "Leowey Klara" are o clasă pentru elevii vorbitori de limba maghiară, Şcoala Gimnazială “Dr. Ioan Mihalyi de Apşa”are trei clase, iar Şcoala Gimnazială “George Coşbuc”are patru clase.
“Avem două clase pregătitoare a câte 25 de locuri fiecare. Au început déjà părinţii să vină să-şi înscire copiii. Procesul se desfăşoară în bune condiţii. Până astăzi avem în jur de 30 de dosare depuse, avem alte dosare care privesc înscrierea la evaluarea psihosomatică”, spune Angela Lenghel, director adjunct la Liceul “Regele Ferdinand”.
“Noi avem disponibile 75 de locuri, la fel ca şi anul trecut. Dacă va mai fi nevoie, vom solicita o suplimentare a locurilor, dar până la maxim 90 de locuri”, spune Florin Simion, directorul Şcolii Gimnaziale “Dr. Ioan Mihalyi de Apşa”.
“La noi situaţia stă foarte bine, chiar peste aşteptări. Suntem căutaţi, rezultatele muncii se văd. Avem déjà aproape 80 de dosare depuse, pe cele 100 de locuri disponibile. Nu mai avem cinci clase ca şi anul trecut, doar patru, pentru că suntem limitaţi de cele patru clase de a IV-a şi nu avem spaţiu suficient pentru a organiza cinci clase”, spune Oana Tompoş, direcorul Şcolii Gimnaziale “George Coşbuc”.
“Pentru anul şcolar viitor noi am cerut 50 de locuri, cu posibilitatea de a prelungi până la 60. Suntem siguri că vom avea copii, avem cadre didactice cu vechime, cu experienţă, cu dorinţă de a munci. Sunt profesori tineri, dar cu experienţă, suntde oameni care muncesc să se perfecţioneze tot timpul. La noi primează interesul copilului, toate cadrele slujesc interesul elevului”, spune directorul Şcolii Gimnaziale Nr. 2, Carmen Oprişanu.
Dacă nu vor fi înscrişi la şcoala pentru care au optat, copiii mai au o şansă de înscriere la etapa a doua care va începe din 24 martie.
“Dacă elevii sunt respinşi pe motiv că numărul celor care au depus cerere a depăşit numărul de locuri disponibil, se poate cere Inspectoratului Şcolar Judeţean suplimentarea locurilor sau copiii vor fi trimişi la unitatea de învăţământ din a cărei circumscripţie face parte”, spune Florin Simion.
Clasa pregătitoare se adresează elevilor care au împlinit vârsta de 6 ani până la data de 31 august 2014. Copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până în data de 31 decembrie 2014, vor fi incluşi în clasa pregătitoare doar la solicitarea părinţilor şi vor trebui să parcurgă etapa evaluării psihosomatice. Evaluarea nivelului de dezvoltare psihosomatică a copiilor se face de către comisii de specialişti din cadrul Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Maramureş în mai multe unităţi de învăţământ din municipiu.
Stiri de actualitate:
DGASPC MARAMUREȘ: Noi reguli pentru contestarea certificatelor de încadrare în grad de handicap
CASA DE SĂNĂTATE MARAMUREȘ: Ziua Mondială a Osteoporozei – Prevenție, diagnostic și tratament
ITPF SIGHET: Copii în vizită la Poliția de Frontieră
SIGHET: Lucrări pe strada Xenopol și restricții temporare de circulație
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Prin campania „Maramureș, te ascultăm!”, mergem din localitate în localitate și din casă în casă
HANDBAL: Minaur va întâlni o echipă de Divizia A în optimile Cupei României
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 20 octombrie în Satu Nou de Jos, presiune redusă în Ulmeni și localitățile limitrofe
FOTBAL: István Kovács va arbitra pe Bernabeu, în Liga Campionilor
VITAL: Intervenție programată – presiune redusă la furnizare apă potabilă marți, 20 octombrie în Ulmeni și localitățile limitrofe
SIGHET: Ordin de protecție provizoriu pe numele unui bărbat care și-a agresat soția
FOTBAL: Victorie în deplasare pentru CSM Sighet
SPECIAL: Jandarmii maramureșeni, alături de salvatorii internaționali la Maltese Rescue Maneuvers
ATELIER DE JOACĂ pentru toate vârstele la Filiala Traian
COLONIA PICTORILOR: Proiecția filmului artistic „Tânărul Washington” – 250 de ani de la nașterea Statelor Unite ale Americii
SIMPOZION: „Arestarea episcopilor – de la martiriu la fericire”, ediția a XXI-a
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă luni, 19 octombrie în Baia Mare, Baia Sprie ți Tăuții Măgherăuș
HANDBAL: Înfrângere pentru fetele de la Minaur la Craiova
FOTBAL: Remiză albă în deplasare pentru Minaur, care rămâne pe locul 1
BAIA MARE: O nouă acțiune de colectare deșeuri textile
REPORTAJUL ZILEI: Peste 400 de copii se vor înscrie în clasa pregătitoare în şcolile din Sighet

Lasa un raspuns