BAIA MARE: Cel mai scump apartament scos la vânzare costă 300.000 de euro

BAIA  MARE: Cel mai scump apartament scos la vânzare costă 300.000 de euro

300.000 de euro. Atâta costă cel mai scump apartament scos la vânzare în Baia Mare. La polul opus se numără apartamentele foarte mici sau cele aflate la periferie, pe care doritorii le pot achiziţiona chiar şi cu 15.000 de euro.
Zona în care se află apartamentul, amenajarea acestuia, suprafața și etajul dau tonul diferențelor de preț. Spre exemplu, un apartament de 300 de metri pătrați are un preț pe măsură.
„Fiind un apartament foarte mare, la o suprafață de 300 de metri pătrați, costă 300 000 de euro negociabil. Este un apartament foarte mare, de aceea este și prețul pe măsură . S-ar putea cumpăra liniștit la acest preț 2 case în oraș. Este excepția de la regulă acest apartament , este și foarte bine dotat, finisat, amenajat la cheie”, a arătat președintele Uniunii Naționale a  Agenților Imobiliari Maramureș, Zoia Bozău.
Apartamentele aflate în zonă centrală, cu 4 camere, garaj și etaj intermediar pot fi achiziționate cu 60-70.000 de euro. Sunt însă și proprietăți cu 2 camere la prețul unei garsoniere mai mari.
“O suprafață de 38 de metri pătrați avem într-o zonă bună la 15.000 de euro, ceea ce este foarte puțin, pe când un apartament cu o suprafață mai mare, central, se poate vinde la 40.000 de euro. Diferența este destul de mare. Nu indic nimănui să facă amenajări suplimentare într-o zonă periferică , pentru că nu-și va recupera investiția”, a punctat Zoia Bozău.
În prezent, cele mai cerute locuinţe sunt cele ale căror preț e între 30-40.000 de euro.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.