Apelul medicilor aflați în prima linie a luptei cu coronavirusul: ”Noi suntem la muncă pentru voi, voi stați acasă pentru noi!”. Cei mai mulți medici din țară sunt acum la datorie, luptând pentru viața celor infectați cu coronavirus, preluând cazuri de acasă sau din carantină. Alții sunt în dispozitiv, așteptând precum soldații ordinul de intervenție.

Cei mai importanți în aceste zile în războiul cu temutul virus sunt medicii, asistenții, infirmierii, brancardierii și ambulanțierii care nu vor avea somn până când nu va trece pandemia.

Tot ce putem face pentru a-i ajuta este sa respectăm îndemnurile autorităților.

Mesajul medicilor este să nu aglomerăm spitalul, decât dacă e vorba despre o urgență medicală. Să fim foarte responsabili și sinceri în momentul în care completăm formularele care ne solicită descrierea simptomele și factorii de risc, dar și datele despre istoricul de călătorie. Să respectăm măsurile de prevenție, igienico- sanitare și să nu frecventăm zonele aglomerate. Mesaje de acest gen transmit și medicii sigheteni, Anca Marina, șeful CPU Sighet și Erika Șofron, medic la Secția Boli Infecțioase, din cadrul Spitalului Municipal Sighet

Pentru medici urmează o perioadă foarte dificilă, în situația răspândirii cazurilor de infectare cu coronavirus.

Fotografii cu luptătorii din spitale au împânzit internetul, iar mesajul lor este unul foarte simplu: ”Noi stăm în spitale pentru voi, voi stați acasă pentru noi! Este metoda cea mai sigură de a stăvili răspândirea coronavirusului.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.