În cartierul Cuza-Vodă din municipiu Sighetu Marmaţiei, o femeie în vârstă de 61 de ani îşi trăieşte bătrâneţea aşa cum nu şi-a imaginat vreodată. Diagnosticată cu paralizie pe partea stângă, Ana Vraja zace la pat de mai bine de doi ani de zile şi nu o ajută nimeni. Chiar dacă are o familie, bătrâna nu este ajutată de nimeni în afară de doi dintre vecinii săi mărinimoşi, care îi aduc zi de zi mâncare şi tot ce are nevoie. Trăieşte într-o garsonieră din blocul 8 situat în cartierul Cuza-Vodă. Condiţiile în care femeia îşi duce traiul sunt improprii. Încăperea este plină de igrasie, iar mirosul din cameră este unul înţepător. Ana Vraja abia poate să-şi mai spună durerea şi plânge de fiecare dată când se gândeşte că nu se poate deplasa. Nu se poate ridica din pat singură, fără ajutorul vecinei, care vine la ea chiar şi de 5 ori pe zi în vizită, dacă e nevoie.
„Sunt de mult aşa, la pat. Am paralizat pe partea stângă, asta de când a murit soţul. De 2 ani mă confrunt cu problema asta. Nu mă ajută nimeni, sunt singură, doar vecinii mă ajută, soţia domnului. Îmi aduc mâncare şi îmi dau de toate”, spune femeia.
Mai mult decât atât, sigheteanca nu are niciun sprijin financiar. A primit ajutor social, în valoare de 140 de lei, însă acum nu îl mai primeşte. Şi-a pierdut buletinul la spital, iar de atunci poştaşul nu îi mai dă acest sprijin din partea statului, motiv pentru care nu îşi permite să îşi cumpere nici măcar o pâine. Vecinii o ajută spun şi ei că trăieşte în condiţii de nedescris, însă nici aceştia nu pot să-i ofere tot timpul sprijin.
„Eu împreună cu vecinii de pe palier sunt cei care o ajutăm pe Ana Vraja. O ajutăm cu mâncare, cu tot ce se poate. Nu o putem lăsa aşa pentru că e vecina noastră şi ştiţi cum e, nu o putem lăsa în starea în care e. Problema e că nu putem să o ajutăm şi să o supraveghem tot timpul. Are nevoie de un ajutor social, de cineva care se ocupă cu asta. Să vină din când în când să o mai vadă. Eu nu am timp în fiecare zi pentru că mă duc la muncă, soţia la fel, deci nu putem. Când suntem acasă, tot timpul mergem şi o ajutăm”, spune unul dintre vecinii femeii.
Singurul sprijin al Anei Vraja sunt doi vecini, soţ şi soţie. Când durerile de la picioare sunt prea mari, ea strigă după vecini, iar aceştia încearcă să o ajute. Singura membră din familie care îi mai întinde o mână de ajutor este cuscra acesteia, care îi mai aduce din când în când mâncare.
„Mai vine uneori cuscra ei pe aici, să-i dea Dumnezeu sănătate şi ei, pentru că o mai ajută din când în când, îi mai aduce una, alta”, explică vecinul.
„Cum să o las aici ca pe un câine? Copiii nu o caută, neamuri are. Au şi ei problemele lor, după câte am înţeles sunt bolnavi şi ei şi sunt plecaţi din ţară. Cât pot şi eu, o ajut”, spune vecina acesteia.
Imediat după ce a fost diagnosticată cu paralizie pe partea stângă, Ana Vraja a reuşit să iasă din casă şi să se mai ocupe de treburile gospodăreşti, însă acum, boala a doborât-o.
„Deja sunt doi ani de când e la pat. Sunt doi ani de când mă ocup eu de ea. Înainte a mai putut săraca să mai umble, mergeam cu ea pe afară, dar acum deloc nu mai iese din casă, de doi ani. Am mai făcut eu cu o vecină curăţenie prin casă, dar nu putem zi de zi şi nici nu pot să o ridic din pat”, explică vecina.
Din lipsa condiţiilor, femeia nu poate nici să facă baie.
„Nimeni nu se ocupă să o spele, nici măcar nu am condiţii, nu avem apă. O mai spăl eu uneori cu ligheanul, dar cam atât. O mai schimb de haine, dar ea cum mănâncă, toată se murdăreşte, pentru că nu se poate mişca”, mai spune vecina femeii.
Dumnezeu este singura speranţă a bătrânei. Cel mai mult îşi doreşte un cărucior, pentru a-i uşura deplasarea. În trecut, bătrâna a mai fost ajutată de anumite familii din Sighet, care, îi aduceau de mâncare de trei ori pe săptămână, însă acum, singurii care o îngrijesc sunt vecinii.
„Am mai primit mâncare de la domnul Pop, de lângă cimitir, să-i dea Dumnezeu sănătate. Îmi dădeau mâncare şi mergeam de trei ori pe săptămână după ea. Şi ei săracii s-au îmbolnăvit, iar acum nu ne mai poate ajuta”, mărturiseşte vecina.
Spre exemplu, astăzi femeia a mâncat două felii de pâine cu pateu, mâncare care a primit-o de la cei doi vecini.
„Am zis că până vine soţia îi dau ceva de mâncare, iar dupa aceea să-i mai pregătească ceva să mănânce. A strigat după mine şi am venit să-i dau două felii de pâine cu pateu şi am servit-o. Mănâncă şi ciorbe, îi fac eu, mai serveşte şi felul II. Din ce avem noi îi dăm şi ei. Ceilalţi vecini nu o ajută, mai sunt câţiva care o ajută, dar puţini. Am avut o doamnă pe palier cui noi care o mai ajuta, dar acum e plecată. Ce să fac cu ea? Cum să o ajut?”, spune vecina acesteia.
Chiar dacă are prescrise tratamente de la medici, Ana Vraja nu îşi permite să le cumpere deoarece nu are niciun venit.
„Nu am tratament, nu am. Nu iau nici tablete, nimic. Mi-au prescris medicii, dar nu am de unde, nu am bani din ce să cumpăr medicamente. Nu primesc pensie, decât ajutor social”, menţionează Ana Vraja.
„Nu am nici cârjă, nici cărucior cu rotile. Mi-ar trebui un cărucior din ăla mic, să pot umbla”, a încheiat Ana Vraja.
Visul cel mai mare al Anei Vraja e ca sighetenii să dea dovadă de simţul solidarităţii şi să-i întindă o mână de ajutor.
Lasa un raspuns